Percheziții DNA în șapte locații și o instituție din Botoșani
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție–Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție și contrabandă, comise în perioada februarie-aprilie 2022.
În cursul zilei de 05 mai 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții în șapte locații dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul domiciliile/sediile unor persoane fizice și juridice situate pe raza județului Botoșani.
În cauză procurorii Direcției Naționale Anticorupție cooperează în cadrul unei echipe comune de anchetă cu Procuratura Anticorupție din Republica Moldova.
Echipa comună de anchetă beneficiază și de sprijinul Eurojust – Agenția Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală.
Organele de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Brigăzii Speciale Intervenție “Vlad Țepeș”.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.