Pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, de la 1 octombrie. Anunțul făcut de ministrul Muncii
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat luni seară la Realitatea Plus, că nicio pensie mai mică de 3000 de lei nu va mai fi impozitată, după controversele legate de creșterea pensiilor.
„În această seară am o veste bună pentru pensionari. Am analizat împreună cu premierul Marcel Ciolacu și am decis ca, începând cu 1 octombrie, de ziua Persoanelor Vârstnice, nicio pensie din sistemul public sub 3.000 lei nu va mai fi impozitată”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Pe lângă contribuția la fondul public de pensii, toți angajații contribuie și la pilonul II de pensii, care este administrat privat.
Atunci când o persoană se pensionează, poate accesa banii acumulați în pilonul II: poate opta să îi încaseze într-o singură tranșă sau în mai multe tranșe lunare.
Impozitarea acestor sume urmează aceleași reguli ca și pentru pensia din fondul public: orice sumă din fiecare tranșă care depășește 2000 de lei este impozitată cu 10%.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, luni, că vor fi modificări la recalcularea pensiilor, în această perioadă urmând să fie analizat „unde sunt imperfecțiunile legii”, pentru care Ministerul Muncii va trimite o scrisoare pe fiecare categorie socio-profesională.
„Nicio pensie nu scade. Haideți să vedem exact unde sunt imperfecțiunile legii, asta am dat. Până atunci se va trimite pe fiecare categorie socio-profesională o scrisoare din partea Ministerului Muncii, se lucrează la ea și pe urmă trebuie să modificăm. Dar suntem într-o zonă, din punctul meu de vedere, relaxată, pentru că nimeni nu a pierdut niciun ban”, a afirmat premierul Ciolacu.