Local

Patru societăți comerciale din Botoșani au fost verificate de polițiștii de imigrări

Polițiștii de imigrări din Botoșani, în cooperare cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfăşurat, la data de 13 mai a.c., în Municipiul Botoșani, o acțiune ce a avut ca scop prevenirea și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.

 

Au fost controlate patru societăți comerciale. Dintre acestea, două au ca domeniu de activitate fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, o altă societate desfășoară activități cu profil fabricarea dispozitivelor de conexiune pentru fire și cabluri electrice și electronice, iar cea de-a patra societate controlată are ca domeniu de activitate profil aparate de control și distribuție a electricității.

 

Cele patru societăți comerciale controlate au, în total, 103 cetățeni străini angajați, din Bangladesh și Sri Lanka. La momentul efectuării controlului au fost identificați și legitimați 38 de străini, toți din Sri Lanka.

 

Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost constatate nereguli.

 

Cetățenilor străini și angajatorilor le-a fost reamintit cadrul legal privind regimul străinilor în România, precum și actul normativ privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.

 

La data de 30 aprilie a.c., în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani se aflau 1.087 de cetățeni străini cu drept de ședere pe raza județului. Dintre aceștia 323 au drept de ședere în scop de muncă, cei mai mulți fiind din Sri Lanka – 123.

 

Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page