„Parents and Teachers: Building Bridges” – O nouă punte între școală și familie, la Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu” Botoșani
Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu” Botoșani derulează, în perioada 01.06.2019 – 31.12.2021, proiectul de mobilitate în domeniul educaţie şcolare ,,Educaţie pentru diversitate prin integrarea modelelor europene”, proiect ce se desfăşoară în cadrul programului Erasmus+, Acţiunea Cheie 1, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene.
Cel de al doilea stagiu din cadrul proiectului – ”Parents and Teachers: Building Bridges” – s-a desfășurat în intervalul 10-14 mai 2021, după o amânare de un an, din cauza contextului pandemic. Așteptarea însă a fost recompensată de caracterul deosebit al experienței petrecute nu în Sevilla, cum era programată inițial, ci în Tenerife. Cursul, cu durata de 5 zile (25 de ore de formare), a vizat achiziția de noi moduri și resurse de relaționare cu elevii din mediile defavorizate, cu părinții acestora, dezvoltarea abilităților de management al problemelor specifice educabililor din acest sector vulnerabil, dar și corelarea activităților din clasă cu realitatea și cu practicile europene în domeniu. Astfel, cei trei profesori ai Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” participanți la curs – Epurianu Daniela-Paula, Timingeriu Mihaela și Lungu Alin-Cristian – au avut parte de o experiență unică de învățare și de un schimb cultural memorabil.