Local
Parcări noi în locul garajelor din zona Colegiului „Mihai Eminescu”
Botoșănenii au nevoie de mai multe locuri de parcare. În aceast sens, s-au luat măsuri, pentru că viitorul orașului trebuie stabilit împreună cu locuitorii săi.
,,Avem parcele pe care le putem folosi pentru amenajarea de noi locuri, dar putem beneficia și de alte spații care, în momentul de față, sunt ocupate de garaje.
Zona din apropierea Colegiului Național „Mihai Eminescu” va fi prima în care vom dărâma garaje și vom crea locuri de parcare.
De ce această zonă? Aspectul inestetic, utilitatea, nevoia acută de noi spații pentru străzile Octav Onicescu și Primăverii.
Sunt convins că după ce vom realiza acest proiect, numărul locurilor de parcare va fi mai mare decât cel al garajelor, folosite, în mare parte, în alt scop decât cel inițial, pentru parcarea autoturismelor.
Dacă acest proiect va fi unul de succes, îl replicăm și în alte zone din oraș.
Cu riscul de a deranja beneficiarii direcți ai acestor garaje, sunt convins că botoșănenii vor fi mulțumiți de această măsură, mulți dintre ei având nevoie de un loc de parcare!”, a precizat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.