Panică într-un bloc din municipiul Botoșani. Bătrână salvată de pompieri dintr-un apartament plin de fum
O bătrână de 87 ani, a fost salvată, în urmă cu puțin timp, de pompierii botoșăneni, dintr-un apartament plin de fum.
Vecinii femeii, care locuiește la parterul unui bloc de pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, au alarmat forțele de intervenție după ce au simțit miros de fum. Pompierii a intrat în interior, după ce au reușit să deschidă, prin exterior, un geam de la balconul apartamentului. Femeia a fost găsită cazută în balcon și se plângea că nu se poate mișca.
Un fum dens, care provenea de la o cratiță cu mâncare aflată pe aragazul în funcțiune, era în toate încăperile. În timp ce unul dintre salvatori a deschis ușa de la intrare în apartament pentru a facilita accesul cadrelor medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță la femeie, ceilalți au înlăturat oala de pe aragaz și au deschis ferestrele pentru aerisirea locuinței.
Femeia a fost preluată și transportată la spital pentru stabilirea diagnosticului și îngrijiri medicale de specialitate. Acesta a spus că i s-a făcut rău, a căzut în balcon și nu a mai reușit să ajungă în bucătărie unde avea mâncarea pe foc.