Pagubă uriașă pentru patronul unui depozit de lemne din județul Botoșani. Ce au descoperit polițiștii – FOTO
Joi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava au efectuat verificări pe linia respectării normelor legale în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, la un punct de lucru din comuna Dersca.
În urma activităților desfășurate s-a constatat faptul că în perioada februarie – august 2022, agentul economic a primit mai multe cantități de material lemnos, fără ca acestea să fie însoțite de documente legale de proveniență.
Polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 30.000 de lei, totodată fiind confiscată cantitatea de 190, 12 metri cubi material lemnos, în valoare de 32.965,65 de lei.