Politic

Organizația Femeilor Social Democrate a sărbătorit la Viișoara Ziua Internațională a femeilor din mediul rural – FOTO

Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a femeilor din mediul rural, stabilită de ONU pe 15 octombrie pentru conștientizarea rolului acestora în asigurarea și menținerea comunităților locale, reprezentantele OFSD Botoșani împreună cu autoritățile locale au organizat în comuna Viișoara un eveniment care a avut ca scop aprecierea și recunoașterea meritelor pe care îl au femeile în modelarea și dezvoltarea familiilor în mediul rural.

La activitățile de sâmbătă au participat din partea PSD Botoșani deputatul Alexandra Huțu, subprefectul Paula Cojocariu-Berențan și consilierii județeni Galia Hrimiuc și Mioara Jurgiu, care este și președinte al Organizației de Femei a PSD Botoșani.

Având în vedere că județul nostru este unul preponderent rural, iar 46,2% din populația țării noastre trăiește la sate, este esențial să evidențiem rolul pe care îl au femeile în susținerea activităților din comunitățile locale. Am organizat împreună cu primarul comunei Viișoara, Laurențiu Rîmbu, o întâlnire cu peste 40 de viișorence. Am discutat despre multiplele roluri pe care le îndeplinește femeia din mediul rural, despre importanța educației privind sănătatea feminină și despre vulnerabilitățile femeii de la sat. La final, toate participantele au fost sub lumina reflectoarelor, fiind premiate de colegul nostru primar, iar noi le-am dăruit câte un cadou conținând kituri de îngrijire personală specifică femeii, dar și câteva materiale informative referitoare la sănătatea femeii“, a declarat deputatul PSD Alexandra Huțu

Este prima acțiune organizată de femeile social-democrate botoșănene cu ocazia sărbătoririi femeii din mediul rural, însă nu este prima în ceea ce privește militarea pentru drepturile femeii și promovarea egalității de șanse și de tratament.

Toate activitățile organizate de OFSD urmăresc conștientizarea drepturilor femeilor și pun accent pe modul în care pot fi rezolvate problemele acestora, de la discriminare, accesul la educație, sănătate, cultură. De Ziua internațională a femeilor din mediul rural am considerat că trebuie să fim alături de cele care susțin viața comunităților locale prin toate activitățile pe care le desfășoară. Femei informate, înseamnă femei implicate. Femeile din mediul rural au întotdeauna un partener în Organizația noastră prin care ne dorim să le implicăm în acțiuni de informare, de conștientizare și de afirmare cu privire la propriile drepturi, participare activă în viața comunității, inclusiv în procesul de luare a deciziilor”, a declarat Mioara Jurgiu, președintele Organizației de Femei a PSD Botoșani.

La mulți ani cu sănătate tuturor femeilor din mediul rural!

Comunicat de presă!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page