Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în perioada 05-13 noiembrie 2020, desfășoară acțiuni de popularizare, în rândul operatorilor economici din județ, privind oportunitățile de solicitare de școlarizare în învățământul profesional și dual, pentru anul școlar 2021-2022.
În acest context:
- pentru învățământul dual, operatorii economici interesați sunt invitați să transmită, până la data de 13 noiembrie 2020, la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic București, solicitările de școlarizare în învățământul dual, conform modelului de solicitare postat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani (https://www.isjbotosani.ro/categorie/Promovarea+invatamantului+profesional+si+tehnic).
Solicitările operatorilor economici se pot transmite prin e-mail la adresa [email protected]
- pentru învățământul profesional, operatorii economici interesați sunt invitați să transmită, până la data de 13 noiembrie 2020, unităților de învățământ profesional și tehnic din județul Botoșani sau Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, solicitările de școlarizare în învățământul profesional pentru anul școlar 2021-2022, conform modelului de solicitare postat pe site-ul IȘJ Botoșani
(https://www.isjbotosani.ro/categorie/Promovarea+invatamantului+profesional+si+tehnic).
Formularele – model de solicitare de școlarizare, lista calificărilor profesionale și toate celelalte documente referitoare la organizarea și funcționarea învățământului profesional și a învățământului dual pot fi descărcate de pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani
(https://www.isjbotosani.ro/categorie/Promovarea+invatamantului+profesional+si+tehnic).
și (http://www.isjbotosani.ro/categorie/Discipline+tehnice).