CulturaLocal

Operă de artă absolut uimitoare realizată, printr-o tehnică inedită, de către un pictor botoșănean

Botoşaneanul Daniel Relenschi, unul dintre cei mai talentaţi pictori tineri din România, a creat o nouă lucrare surprinzătoare. Este vorba despre o pictură 3 D, în straturi de sticlă. De altfel, pictorul botoşănean este un pionier al acestui stil, la noi în ţară.

Daniel Relenschi, un pictor de 34 de ani, din municipiul Botoşani, este un nume greu când vine vorba mai ales de picturile 3D. Este de altfel, primul artist plastic, de la noi din ţară, care a reuşit acum 11 ani să facă o pictură 3D. Daniel Relenschi este renumit şi pentru suprafeţele neconvenţionale pe care alege să lucreze, adică inclusiv pe asfalt. Ultima lucrare uimitoare a tânărului pictor botoşănean a fost realizată, de curând, pentru unul dintre cele mai emblematice licee din nordul Moldovei.

Este vorba despre o pictură, 3D, cu straturi de sticlă, reprezentând imaginea liceului. În onoarea oraşului natal Daniel Relenschi a realizat această lucrare la solicitarea Centrului de Promovare Turistică din municipiul Dorohoi şi a Primăriei din localitate. Tabloul este realizat printr-o tehnică aparte, primul de acest gen pentru Daniel Relenschi, cu straturi de sticlă succesive şi o impresie uluitoare de adâncime şi tridimensional.

Tabloul prezintă liceul „Regina Maria” din Dorohoi, una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ din zona Botoşaniului.  Tabloul a fost dăruit, liceului, cu ocazia centenarului, sărbătorit, săptămâna trecută. Pictorul botoşănean mărturiseşte că este o lucrare cu mare valoare sentimentală, mai ales, că s-a născut şi a trăit o perioadă la Dorohoi.

„M-am născut la Dorohoi şi am locuit acolo timp de patru ani, după care familia mea s-a mutat în Botoşani. Este vorba despre o lucrare care celebrează centenarul Liceului Regina Maria, şi sunt convins că este un tablou care va dăinui în timp. Lucrarea este prima de acest gen”, spune Daniel Relenschi.

Lucrarea pictorului botoşănean a fost expusă şi poate fi văzută în holul de intrare al Liceului ”Regina Maria” din Dorohoi.

Daniel Relenschi a moştenit pasiunea pentru pictură de la mama sa, încă de la vârsta de 3 ani. A urmat Liceul de Artă, iar în perioada liceului a ajuns să studieze design-ul vetimentar. De altfel a şi lucrat la designer de manufactură în Botoşani, apoi a avut numeroase colaborări cu designeri din toată ţara. Totodată, Daniel a descoperit tehnica 3D.

A început în 2011, cu o lucrare publicitară, pe asfalt. Astfel a devenit primul pictor 3D, din România. A continuat să lucreze pe asfalt, realizând inclusiv o lucrare în Bucureşti, cu un crater plin de apă, în care se reflecta imaginea Arcului de Triumf. Totodată a inovat din nou, reuşind să aducă această tehnică şi pe pânză dar şi pe sticlă, cu lucrări uimitoare. A realizat mii de tablouri, iar lucrările sale sunt expuse atât în România, cât şi în străinătate – de exemplu cea de la Castelul Neuburg an der Kammel din Germania.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page