Oferte depuse de Consiliul Județean Botoșani pentru 28 de microbuze electrice și hibrid!
Consiliul Județean Botoșani achiziționează 28 de microbuze școlare ecologice, 18 hibrid și 10 electrice, prin două licitații publice în cadrul a două programe de finanțare.
Pentru microbuzele hibride, ce vor fi achiziționate printr-o finanțare din Fondul de Mediu, a fost depusă o ofertă care se află în procedură de evaluare tehnică. În cazul microbuzelor electrice, care sunt achiziționate din PNRR, au fost depuse două oferte. Această achiziție se realizează din economiile făcute la prima licitație derulată în cadrul finanțării de peste 7,2 milioane de euro atrasă de Consiliul Județean Botoșani și în care au fost contractate deja 26 de microbuze școlare electrice. „Primele microbuze vor ajunge în județ în perioada imediat următoare. Suntem printre primele județe care vor primi microbuzele școlare electrice. De asemenea, suntem primul consiliu județean care a scos la licitație achiziționarea a încă 10 microbuze electrice din economiile făcute în cadrul primei proceduri. Ne bucurăm că și această licitație a atras atenția antreprenorilor care au depus două oferte angajante”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Cele 10 microbuze școlare electrice vor deservi școlile din comunele: Vlădeni, Trușești, Vârfu Câmpului, Știubieni, Lunca, Mihai Eminescu, Răuseni, Drăgușeni, Hănești și Broscăuți, în timp ce microbuzele hibride sunt destinate celor două școli speciale „Sfântul Stelian” Botoșani și „Ion Pillat” Dorohoi, precum și școlilor din: Darabani, Săveni, Bălușeni, Cordăreni, Corlăteni, Curtești, Frumușica, Hudești, Ibănești, Manoleasa, Mileanca, Mitoc, Românești, Suharău, Șendriceni și Vlăsinești.
„Microbuzele vor aduce o îmbunătățire substanțială a condițiilor de transport pentru elevii din mediul rural și vor asigura accesul la școală al copiilor din zonele defavorizate. Mă bucur că vom putea oferi unui număr semnificativ de elevi un mijloc de transport sigur, confortabil și ecologic”, a conchis Doina Federovici.