Octav Băncilă (n.4 februarie 1872, Botoşani – d.3 aprilie 1944, Bucureşti) s-a născut la Corni, în județul Botoşani, fiul lui Vasile Băncilă şi al Profirei N. Neculce, descendentă a cronicarului Ion Neculce a rămas orfan de tată încă de la vârsta de 4 ani, lucru care nu l-a împiedicat să-şi urmeze chemarea pe drumul artei.
Printre dascălii care i-au îndrumat pașii viitorului pictor s-au aflat G. Panaitescu-Bardasare, C.D. Stahi şi Emanoil Bardasare. La vârsta de 19 va câștiga o bursă în străinătate. Studiază la Academia de Arte Frumoase din München (1894-1898), lucrează în atelierele pictorilor Haschbe şi Lenbach şi îşi expune lucrările realizate în această perioadă la Glaspalast şi Kunstverein.
Octav Băncilă a fost profesor de desen și caligrafie la Școala normală „Vasile Lupu” (1901) și la Gimnaziul „Ștefan cel Mare”, iar în perioada 1916-1937 a fost numit profesor la „Școala de Belle Arte” din Iași. În perioada 1908-1935 și-a prezentat lucrările în cadrul unor expoziții deschise la Iași și București, singur sau alături de alți mari artiști ai vremii, Gheorghe Petrașcu,, Jean Alexandru Steriadi, Paul Verona. În anul 1942 a participat la expoziția colectivă a Salonului Moldovei, unde a primit Premiul Național.
„Valoarea originalității lui Băncilă constă în tablourile expresioniste şi militante, veridice şi critice. Picturile sunt dinamice, viguros desenate, folosește o pastă groasă, densă, colorată sumbru, urmărind caracterul moral şi puterea de emoționare a imaginii” – Mircea Deac
