
O rulotă care era parcată într-o gospodărie din localitatea Ipotești a luat foc, în urmă cu puțin timp.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Aceștia au constatat faptul că rulota era arsă în totalitate și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la alte construcții din gospodărie.
Din fericire nu au fost persoane rănite.
Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
✔ verificaţi instalaţia electrică;
✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul