O nouă zi liberă pentru elevi şi profesori, în această săptămână
Elevii şi profesorii vor avea o zi liberă în această săptămână, la mai puţin de o lună de la începerea anului şcolar şi înainte de vacanţă.
Motivul este Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie.
În acest an, ziua de 5 octombrie pică într-o zi de joi, așadar elevii vor merge la școală numai patru zile în această săptămână.
Ziua Educației este celebrată în fiecare an, la nivel mondial, pe data de 5 octombrie, încă din anul 1994.
Structura anului școlar 2023-2024
Noul an școlar 2023-2024 va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri şi cinci vacanțe școlare.
Perioadele în care elevii vor merge la cursuri
Luni, 11 septembrie 2023 – vineri, 27 octombrie 2023
Luni, 6 noiembrie 2023 – vineri, 22 decembrie 2023
Luni, 8 ianuarie 2024 – vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.
Luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024.
Miercuri, 8 mai 2024- vineri, 21 iunie 2024;
Perioadele de vacanță ale elevilor în anul şcolar 2023-2024
Sâmbătă, 28 octombrie 2023 – duminică, 5 noiembrie 2023;
Sâmbătă, 23 decembrie 2023 – duminică, 7 ianuarie 2024; o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;
Sâmbătă, 27 aprilie 2024- marți, 7 mai 2024;
Sâmbătă, 22 iunie 2024- duminică, 8 septembrie 2024.