O nouă taxă pentru români, de la 1 octombrie. Va fi inclusă în factura de energie electrică
Vești proaste pentru români la începutul sezonului rece. De la 1 octombrie 2024, facturile la energie electrică vor fi mai mari. Acestea vor conține de la această dată și o nouă taxă. Această contribuție, denumită „contribuție CfD”, este destinată finanțării unui mecanism de sprijin pentru tehnologiile energetice cu emisii reduse de carbon, iar valoarea sa este stabilită la 0,000128 lei/kWh plus TVA, ceea ce va reprezenta un cost suplimentar de aproximativ 4,5 bani pe lună pentru o gospodărie cu un consum lunar de 300 kWh, potrivit ziare.com.
Contribuția CfD a fost introdusă printr-o hotărâre de guvern adoptată în aprilie și este parte dintr-o schemă de subvenționare a investițiilor în unități de producție de energie regenerabilă. ANRE a precizat că „implementarea schemei de sprijin va avea ca rezultat creșterea capacității de producție de energie regenerabilă a României cu câteva mii de MW,” ceea ce va contribui la presiunea pe prețuri și va conduce la scăderea costurilor pentru energia angro.
Valoarea contribuției a fost stabilită de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) la 0,000128 lei/kWh plus TVA (0,000152 lei/kWh cu tot cu taxă), aceasta urmând să fie facturată de către furnizori din 1 octombrie, scrie Profit.ro.
Primele facturi cu această contribuție vor fi emise în luna noiembrie 2024.