În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituție Prefectului Județului Botoșani, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare, în sistem integrat, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, gări, autogări precum și în domeniul transportului public de persoane.
La activitățile desfășurate au participat polițiștii botoșăneni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ministerului Transporturilor și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.
În cadrul acțiunilor echipele de control au verificat, cu privire la respectarea recomandărilor și interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă, un număr de 118 locații de interes, dintre acestea 33 fiind mijloace de trasport public în comun, prilej cu care au fost legitimate 920 de persoane.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8000 lei, 34 dintre aceste sancțiuni fiind aplicate de către polițiștii botoșăneni, 7 de către jandarmi, iar 5 de către polițiștii locali.
Continuăm, în perioada următoare, seria acțiunilor pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, în toate zonele județului.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să nu se expună la riscuri și să respecte toate măsurile de protecție dispuse de autorități în această perioadă.
foto: arhivă