Mai sunt câteva zile până când orașul Bucecea va îmbrăca haină de sărbătoare.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Bucecea, organizează Festivalul – Concurs al Cântecului Popular Românesc „SATULE, MÂNDRĂ GRĂDINĂ”, care a ajuns la cea de-a – XLIII – a ediție.
A devenit tradiție ca în fiecare an de sărbătoarea ortodoxă a Sfinților Constantin și Elena, la Bucecea să aibă loc această manifestare culturală.
Fiind un festival de renume național, concurenți buni și foarte buni se înscriu anual în număr foarte mare pentru a urca pe scena de la Bucecea, unde s-au lansat numeroși interpreți din lumea muzicii populare românești.
Anul acesta s-au înscris peste 85 de concurenți din județele Iași, Suceava, Vaslui, Vrancea, Neamț, Brăila și Botoșani, dintre care 50 s-au calificat la preselecție și vor intra în concurs.
Juriul format din personalități de seamă ai folclorului românesc precum:
Elise Stan – (Președinte al juriului) – Profesor Doctor, etnomuzicolog și realizator de emisiuni la Televiziunea Română
Gabriel-Ciprian Chițu – Conferențiar Universitar Doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din lași și dirijor al Ansamblului Folcloric „Doina Carpaților” al Casei De Cultură a Studenților din Iași.
Cornelia Ciobanu – cunoscută interpretă de muzică populară, fostă membră a Orchestrei Rapsozii Botoșanilor, fostă manager al Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Botoșani și fost profesor de canto al Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani.
Alina- Anișoara Spătaru – interpretă, referent de specialitate la Centrul Cultural Bucecea
Agnes Daliana Bejan – referent cultural al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani – compartimentul „Artă Populară Artizanală și Meșteșuguri Tradiționale”
Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor -Ioan Cobâlă” – dirijor Ion Oloieru, manager – Dan Doboș – va asigura acompaniamentul tuturor concurenților și a invitaților speciali.
-Festivalul se va desfășura pe parcursul a două zile după cum urmează:
Luni, 20 mai, ora 16:00 ;
Deschiderea Festivalului
– Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă” –suită de melodii populare
– Grup vocal al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani – coordonator Mariana Ichim Hodan
– Categoria soliști vocali 10-13 ani
– Categoria soliști instrumentiști 10- 14 ani
– Invitat special Delia Gandore câștigătoare a trofeului „Satule mândră grădină” în anul 2022
– Categoria soliști vocali 14- 18 ani
– Categoria soliști instrumentiști peste 15 ani
– Invitat special Patrick Petrescu câștigătorul trofeului „Satule mândră grădină” în anul 2023
– Categoria soliști vocali 19 – 30 ani
– Rapsozi populari
Marți 21 mai, ora 18:00 ;
– Gala laureaților Festivalului – Concurs al Cântecului Popular Românesc „Satule, mândră grădină”
– Invitat special – Cornelia Ciobanu
– Premierea concurenților de la categoriile soliști vocali 10-13 ani și soliști instrumentiști 10 -14 ani
-Invitat special – Iustina Irimia- Cenușă
– Premierea concurenților de la categoriile soliști vocali 14-18 ani și a soliștilor instrumentiști cu vârsta de peste 15 ani
-Invitat special – Angelica Flutur
-Premierea concurenților de la categoria soliști vocali 19-30 de ani, a rapsozilor populari și trofeul festivalului
Festivalul se va încheia pe acordurile invitaților de onoare „Grupul Ștefan Vodă” din Republica Moldova.
Urăm tuturor concurenților mult succes!