O familie cu șapte copii din Botoșani, la un pas să rămână fără casă. Pompierii: „Spune NU improvizațiilor la instalațiile electrice!”
![](https://i0.wp.com/www.gazetabt.ro/wp-content/uploads/2021/01/incendiu-casa-2.jpg?resize=780%2C470&ssl=1)
Este lecția învățată, din păcate cu prețul unor bunuri materiale, de o familie cu șapte copii din satul Bădiuți, orașul Ștefănești.
S-a întâmplat în această seară când, din cauza unui scurtcircuit, s-au aprins patul și câteva materiale textile dintr-o cameră a locuinței. Când s-a produs incendiul, nu era nimeni în interior. Fumul dens care ieșea din casă le-a atras atenția și au solicitat sprijinul pompierilor. La fața locului au ajuns salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești și pompierii voluntari din orașul Ștefănești.
Incendiul a fost stins înainte de a se extinde la întreaga locuință.
Evenimente ca cel descris pot fi prevenite, dacă: Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
Nu interveniţi asupra contorului;
Nu utilizaţi receptoare electrice neomologate;
Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;
Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apă;
Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului;
Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;
Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de personal autorizat.
foto: arhivă