IncendiuLocal

O casă din Botoșani a ars, noaptea trecută, în urma unui incendiu – FOTO

O casă a ars, noaptea trecută, în localitatea Poiana, comuna Cristinești. Când s-a produs evenimentul, proprietarii nu erau acasă.
Incendiul a fost observat de vecini, care au cerut ajutor.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristinești.

Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat și exista pericolul de propagare a flăcărilor la o altă casă din gospodărie. Intervenția a durat mai bine de cinci ore, din interior fiind scoase și două butelii.

Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

✔nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
✔ nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;

✔ nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
✔ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page