Urmare a semnării contractului de finanțare pentru proiectul “ EXTINDEREA ŞI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE MONITORIZARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ, INCLUSIV ACHIZIŢIA DE ECHIPAMENTE ŞI SOFTWARE PENTRU DIGITALIZAREA ACTIVITĂŢII”, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează că mâine, 23 octombrie 2024, se va efectua înlocuirea echipamentelor de măsurare a consumului de apă potabilă (debitmetre) pe str.Tudor Vladimirescu, în proximitatea Școlii Gimnaziale nr.8.
Pentru efectuarea acestor lucrări, în intervalul orar 08:00-14:00 este necesară sistarea furnizării apei potabile, către consumatorii din municipiul Botoșani ce locuiesc pe străzile: Popa Șapcă, Carmen Sylva, Crinilor, Grigore Antipa (nr.1-17), de la intersecția străzilor Grivița cu Tudor Vladimirescu, până la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu cu Ion Pilat și de la intersecția străzilor Săvenilor cu Tudor Vladimirescu, până la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu cu Carmen Sylva.
Vă mulțumim pentru colaborare și ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create pe parcursul desfășurării activității!