Noua tulpină, foarte contagioasă pentru copii. Raed Arafat: Dacă așa este, vedem care vor fi măsurile de limitare a răspândirii
Noua mutaţie a coronavirusului, care a provocat îmbolnăviri în Anglia şi blocarea Marii Britanii, este mult mai contogioasă pentru copii decât variantele precedente. Este concluzia la care au ajuns cercetătorii britanici. Aceştia spun şi că noua tulpină ar putea deveni rapid dominantă.
Până de curând, copiii erau în mai mică măsură predispuși la infectarea cu noul coronavirus, comparativ cu adulții. Cu până la 70% mai transmisibilă decât tulpinile celelalte, cea descoperită în sudul Angliei s-a răspândit deja în mai multe țări, printre care Italia, Belgia și Danemarca.
Raed Arafat: Datele acestea abia acum încep să vină, trebuie analizat acest aspect și dacă într-adevăr așa este vedem care vor fi măsurile de limitare a răspândirii.
De altfel, OMS a spus că este controlabilă această tulpină, prin măsurile cu care am controlat până acum și tulpina care acum este predominantă. Adică mască, distanțare fizică, măsurile de igienă. Nu trebuie alte măsuri suplimentare. Dacă respectăm aceste măsuri, putem controla și răspândirea cestei tulpini.
Numai faptul că este mai contagioasă, deci are contagiozitate mai mare și probabil că afectează copiii, o să vedem care vor fi datele care o să ajungă la noi, normal că aceste măsuri trebuie să fie respectate mai strict.