Localsocial

„Normalitatea din viața mea” – Școala de vară a persoanelor diagnosticate cu boala Parkinson

Asociația bolnavilor de parkinson și a altor afecțiuni neurologice degenerative „SUFLETUL LALELELOR” din județul Botoșani organizează în perioada 21-25 iunie, în localitatea Frumosu, județul Suceava, Școala de vară a persoanelor diagnosticate cu boala Parkinson și a aparținătorilor acestora,Normalitatea din viața mea”, ediția a II-a.

Îmbunătățirea calității vieții, informarea legislativă privind persoanele cu dizabilități, îmbunătățirea sănătății fizice și psihice a beneficiarilor sunt obiectivele majore ale asociației, toate acestea fiind închegate în acest proiect prin cursuri și activități diverse: nutriție, kinetoterapie, TAI CHI, dezvoltare personală, grup psihoterapeutic, cunoaștere și înțelegere legislație specifică.

Într-un cadru natural mirific, 34 de persoane, beneficiari și specialiști (voluntari ai organizației), vor atinge normalitatea bolii Parkinson, vor scrie noi pagini în volumul existenței lor.

Toate acestea se vor desfășura datorită sponsorilor care ne sunt mereu aproape, aducând raze de speranță și lumină pe cerul plin de greutăți a bolii Parkinson: STADA M&D SRL și HEALTHY CLEANING CONCEPT SRL.

Persoana de contact pentru detalii: Zagavei Emilia-Paula – Președinte, telefon 0754390314, email: sufletullalelelor@gmail.com.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page