DiversePublicitate

Noriel își extinde rețeaua națională cu un nou magazin la Botoșani

Noriel, liderul pietei de retail de jucarii si jocuri din România, deschide un magazin în centrul comercial Botoșani Shopping Center, unul dintre cele mai importante proiecte de retail din oraș. Noriel a închiriat un spațiu de aproximativ 300 de metri pătrați în cadrul proiectului, tranzacția fiind intermediată de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Acesta este al 91-lea magazin pe care Noriel îl operează la nivel national și al doilea din Botoșani.

Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox: ”Cererea de spații de retail se menține la niveluri ridicate, pe fondul dorinței retailerilor de a-și extinde prezența la nivel național. Este de remarcat faptul că pe lângă brandurile internaționale care continuă să genereze mare parte din această cerere, o pondere importantă o au și retailerii locali, iar Noriel este unul dintre cei mai activi, având în vedere planurile lor de dezvoltare viitoare. Retailerii vizează în mod special proiecte care oferă un mix de chiriași adaptat consumatorilor cărora se adresează, punând un accent deosebit și pe locația acestora în condițiile în care proximitatea a devenit un cuvânt cheie pe piața de retail.”

Noriel este un retailer omnichannel cu 90 de magazine răspândite în întreaga țară și oferă cea mai largă gamă de jucării si jocuri pentru copii din România.

Simona Bujorianu, Managing Director Noriel: „Ne dorim să menținem ritmul de extindere al rețelei pentru a ajunge cât mai aproape de clienții noștri. Noriel este singurul lanț de magazine dedicat jucăriilor și jocurilor, cu acoperire la nivel național, având magazine în toate marile orașe. Avem în portofoliu branduri foarte cunoscute, precum Barbie, Hot Wheels, Fisher Price, LOL, LEGO, Maisto și multe altele. De asemenea, producem jucării și jocuri sub brandurile proprii Maia, Dollz’n More, Cool machines, Crafy, Minibo, Smile Games”.

Magazinul Noriel se alătură unui mix variat de chiriași – branduri internaționale, naționale și locale consacrate, prezenți în centrul comercial. Botoșani Shopping Center are o suprafață totală de 22.031 metri pătrați, din care hypermarketul Carrefour acoperă peste 9.000 metri pătrați. Printre principalii retaileri din galeria comercială a centrului sunt JYSK, Decathlon, Sportisimo, Noriel, New Yorker, Mado, Beauty Mania și Renault.

Mircea Câmpanu, Director Botoșani Shopping Center: “Deschiderea magazinului Noriel din Botoșani Shopping Center va fi întâmpinată cu mare entuziasm și va reprezenta un punct de atracție pentru clienții noștri. Suntem bucuroși că mixul de chiriași este completat de cel mai cunoscut brand de jocuri și jucării, astfel, împreună vom oferi o experiență de cumpărături desăvârșită pentru întreaga familie.”

 

 

Despre Botoșani Shopping Center

Botoşani Shopping Center, inaugurat în noiembrie 2011, îşi propune să devină cel mai reprezentativ proiect de retail al oraşului Botoşani. Un loc în care să găseşti branduri importante din domeniul modei, bijuteriilor, accesoriilor, designului interior şi cărora li se adaugă zonele dedicate evenimentelor şi expoziţiilor, precum şi acţiunilor socio-culturale.

Despre Noriel

Noi, cei de la Noriel, ne-am propus să fim echipa care construiește, din pasiune sinceră, o lume a copilăriei cât mai zâmbitoare. Învățăm continuu despre dorințele copiilor și așteptările parinților. Ne dorim ca aceștia din urmă să vadă valoarea jucăriilor dincolo de joacă și să înțeleagă rolul important jucat de acestea în dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Experimentăm și căutăm permanent noutăți în universul jucăriilor. Copilaria s-a schimbat în timp, iar jucăriile trebuie să țină pasul cu interesele noi ale celor mici.

De-a lungul anilor ne-am păstrat spiritul creator și inovator, lucru care ne-a ajutat să devenim cel mai mare retailer specializat în jucării de pe piața din România.

Reprezentăm cu mândrie unul dintre cele mai apreciate și de încredere branduri din România, la succesul căruia fiecare membru al echipei a fost încurajat și susținut să contribuie!

Credem cu tărie că nu există visuri prea mari sau prea greu de atins, iar scopul nostru principal este acela de a inspira copiii prin joacă.

Despre Cushman & Wakefield Echinox

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanță imobiliară de top pe piața locală, activând în toate segmentele pieței imobiliare. Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesioniști și colaboratori, ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor.

Departamentul de retail al companiei oferă consultanţă dezvoltatorilor şi retailerilor şi intermediază închirierea de spaţii comerciale atât stradal, cât şi în cadrul marilor centre comerciale din Bucureşti şi din ţară. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com.

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajați în peste 60 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 10,2 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page