Noi zile libere pentru angajaţi. Care sunt acestea
Unii dintre angajaţii din România au alte patru zile libere în anul 2025. Bugetarii şi nu numai se vor putea bucura de o mini-vacanţă în luna mai, spre fericirea acestor salariaţi.
Practic, Guvernul a decis să se facă punte pentru a oferi românilor posibilitatea de a sta acasă joi, vineri, sâmbătă şi duminică. Este vorba despre profesorii şi elevii din România, anunţă autorităţile.
Noi zile libere pentru angajaţi
Luna mai a anului 2025 aduce patru zile libere pentru profesori şi elevi. Este vorba despre 1, 2, 3 şi 4 mai, ziua de 2 picând într-o zi de vineri. Astfel, guvernanţii au votat ca aceşti români să aibă parte de o mini-vacantă. Drept urmare, în anul şcolar 2024-2025, salariaţii din Educaţie stau acasă 21 de zile, în loc de 20, aşa cum este prevăzut legal. Astfel, această pauză va avea loc chiar în prima săptămână a modului 5 de învăţare (ultimul), chiar după vacanţa de Paşte.
Zilele libere învăţământ în anul școlar 2024-2025:
30 noiembrie — Sfântul Andrei (sâmbătă)
1 decembrie – Ziua Națională a României (duminică)
25 decembrie – prima zi de Crăciun (miercuri) – vacanța de iarnă;
26 decembrie – a doua zi de Crăciun (joi) – vacanța de iarnă;
1 ianuarie – Anul Nou (miercuri) – vacanța de iarnă;
2 ianuarie – Anul Nou (joi) – vacanța de iarnă;
6 ianuarie – Boboteaza (luni) – vacanța de iarnă;
7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (mați) – vacanța de iarnă;
24 ianuarie – Mica Unire (vineri);
18 aprilie – Vinerea Mare (vineri) – vacanța de primăvară;
20 aprilie – Paștele Ortodox (duminică) – vacanța de primăvară;
21 aprilie – A doua zi de Paște (luni) – vacanța de primăvară;
1 mai – Ziua Muncii (joi);
2 mai – Zi liberă decisă de Guvern (vineri);
1 iunie – Ziua Copilului (duminică);
8 iunie – Rusalii (duminică);
9 iunie – a doua zi de Rusalii (luni);
15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri) – vacanța de vară.
Alte beneficii ale angajaţilor din sistemul de învăţământ
Dincolo de mini-vacanta de la început de mai, angajaţii din Învăţământ au parte şi de alte zile libere, acestea fiind prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă. În primul rând, este vorba despre 22 aprilie, a treia zi de Paşte, care cade într-o zi de marţi, dar şi de 5 iunie, zi în care se sărbătoresc învăţătorii din România (joi).
Şi pe 5 octombrie salariaţii din sistemul educaţional sunt liberi, fiind considerată Ziua Mondială a Educației.