NATIONAL
Noi restricții anunțate de președintele Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după ședința cu premierul interimar Florin Cîțu și mai mulț oficiali din domeniul sănătății, că de luni vom avea noi restricții, iar elevii intră în vacanță.
Principalele declarații ale președintelui:
- Am discutat despre vaccinare, școli și restricții. Vreau să fiu clar din capul locului: dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluţie este vaccinarea.
- Vaccinarea opreşte pandemia. Știu că sunt mulţi care vă spun că nu e aşa, dar în vestul Europei, unde s-au vaccinat 80%, pandemia nu mai are efect.
- Noi suntem în plin val pandemic, s-a declanşat o adevărată catastrofă cu sute de decese şi mii de infectări. Dragi români, dacă vreţi să se termine cu această pandemie, vaccinaţi-vă, nu îi credeţi pe cei care vă mint că ar fi periculos, singurul lucru care se întâmplă este că scăpaţi de boală şi cert de forme grele de boală, iar noi ca societate să scăpăm de această pandemie.
- Până când vă convingeți să vă vaccinați, e nevoie de restricții.
- Şcolile sunt puternic afectate, este evident, prin elevi şi prin personal, profesori, care se îmbolnăvesc. În mod normal, de luni ar fi vacanţă pentru cei mici. S-a decis astăzi ca această vacanţă să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci şi pentru gimnaziu şi liceu, pentru două săptămâni.
- Este regretabil, dar trebuie să instituim restricţii care intră în vigoare de luni. Guvernul va hotărî concret ce restricţii intră în vigoare, după ce experţii în materie vor stabili aceste norme şi le vor transpune juridic.
- Începând cu luni, masca va devein obligatorie peste tot, şi în interior şi în exterior, şi în târguri şi la cinema, şi dacă vă plimbaţi pe stradă, este obligatoriu să aveţi mască.
- Va fi restricționată noaptea, excepție făcând cei vaccinați. La majoritatea activităților, accesul va fi permis doar cu certificatul verde.