Local

Nereguli grave ale cadrelor medicale de la Maternitatea Botoșani, în cazul Alexandrei

Neglijență maximă în activitatea cadrelor medicale de la Maternitatea Botoșani, care au fost suspendate după decesul tinerei de 25 de ani. Comisia administrativă constituită la nivelul Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani, care a anchetat cazul Alexandrei, a finalizat ancheta iar concluziile arată deficiențe majore în ceea ce privește tratarea acestui caz.

Potrivit datelor prezentate de directorul medical al Spitalului Județean „Mavromati”, medicul Ștefan Bercea, tânăra mămică a fost adusă de ambulanță la Maternitate pe 17 august, ora 23.00.

După ce i-a fost făcut o ecografie, mămica a fost internată, după care i s-au recoltat analize de laborator în jurul orei 00:03 iar ultima administrare de medicament s-a realizat la ora 00:45. Până dimineață, la ora 7.30, asistenta medicală i-a luat pulsul și tensiunea de două ori și a mers cu Alexandra la baie de patru ori. Medicul de gardă, Mariana Pitrop s-a prezentat în jurul orei 1:00 să vadă analizele și a constatat că cele cici paciente, care erau pe secție,” erau liniștite și dormeau”, se arată în raport.

La ora 5:00 dimineața, Alexandra i-a spus asistentei medicale despre durerile puternice, iar aceasta a înștiințat telefonic medicul de gardă, care i-a răspuns tot telefonic că pacienta trebuie să fie ținută sub observație și că nu se impune intervenția chirurgicală.

Din nota de relației a asistentei, aceasta a stat foarte mult alături de pacientă. Doamna doctor nu a venit decât la ora 1:00 să vadă pacienta. Asistenta a condus pacienta de patru ori la baie, pacienta s-a plâns, în jurul orei 5.00, și a insistat să fie sunat medicul de gardă solicitând să fie chiuretată iar la ora 5.11 s-a sunat medicul de gardă și s-a comunicat faptul că pacienta insistă să se intervină chirurgical. Medicul a recomandat continuarea supravegherii pacientului și că nu se impune intervenția. A comunicat doar telefonic. Nu cunosc detaliile despre care doamna doctor nu s-a dus să vadă pacienta . Organele de anchetă va stabili în acest sens”, a declarat medicul Ștefan Bercea,

Acesta susține că în acest caz terapia durerii nu a fost evaluată corespunzător de către personal.

Pacienta a fost evaluată o singură dată la internare, cu toate că a acuzat dureri pe tot parcursul internării. Mai mult, în intervalul orar 0:45 și 7:30 nu am identificat nicio consemnare în cadrul foii de observație, nu au fost înregistrați parametrii în foaia de temperatură și în planul de îngrijire al foii atașate”, a adăugat directorul medical al spitalului.

În urma acestei anchete, s-a mai constatat că Secția de Obstetrică și Ginecologie nu are protocoale puse la punct, iar pentru sarcina oprită în evoluție nu există un astfel de protocol. În această situație, era indicat ca pacienta să fie redirecționată către o clinică din județele vecine, unde se putea face o astfel de intervenție chirurgicală.

La nivelul maternității sunt protocoale pentru anumite patologii, pentru sarcină oprită în evoluție nu avem protocol întocmit. În procesul de acreditare nu se stabilește un anumit număr de protocoale care auditează, Se auditează protocoalele pe care le avem elaborate la momentul respectiv. Noi în maternitate avem șapte protocoale, nu și pentru sarcina oprită în evoluție”, a mai spus directorul medical al Spitalului Județean.

În noaptea respectivă, au fost efectuate patru operații cezariene și trei nașteri, una din operații fiind efectuată chiar de doctorița Pitrop.

Necropsia a arătat că Alexandra a murit de insuficiență cardio-respiratorie, edem pulmonar cu sarcină oprită în evoluție.

Directorul medical mai spune că, deși asistenta medicală s-a îngrijit de Alexandra, a fost suspendată din activitate pentru că nu a anunța cealaltă linie de gardă despre ceea ce se întâmplă pe secția ei.

„Cu toate că nu era pe aceeași secție, mai era o linie de gardă în spital. Putea să ia și alte măsuri în cazul în care a văzut că medicul nu vine. De asemenea, infirmiera, din declarații, nu a fost prezentă niciodată lângă pacientă”, a mai spus medicul Ștefan Bercea. Conducerea spitalului a dispus mai multe măsuri după această anchetă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page