ImportantStiri

NATIONAL | VIDEO. Tată a 3 fetiţe, omorât de pereţii unei case care s-au surpat

Un bărbat care lucra în construcții a avut parte de o moarte cumplită, joi dimineață, după ce pereţii unei case s-au surpat peste el.

Nenorocirea s-a petrecut în jurul orei 8.00, în timp ce victima, Cristinel Vasile Florea, în vârstă de 39 de ani, lucra împreună cu mai multe persoane la consolidarea unei case mai vechi, in comuna suceveana Veresti.

Au săpat şanţuri în jurul pereţilor, urmând să toarne beton, pentru a întări fundaţia, însă la un moment dat s-a auzit o bubuitură. Doi pereţi ai casei s-au prăbuşit direct peste Cristinel Vasile Florea, bărbatul decedând pe loc, fiind prins sub dărâmături.

VIDEO

„Am auzit întâi bubuitura, lătrând câinii… şi apoi am ieşit afară. Am văzut că îi făceau respiraţie gură la gură. Unul dintre oameni a spus că-i mort”, povestea Domnica Filip, o femeie care locuieşte chiar în apropierea casei unde a avut loc tragedia.

Echipaje ale SMURD şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă au ajuns la locul nefericitului eveniment, însă nu au mai putut face nimic pentru victimă.

La faţa locului au ajuns la scurt timp de la producerea nenorocii şi rudele bărbatului mort.

„Nu-mi vine să cred că a putut să se întâmple aşa ceva, să te apuci să refaci o casă aşa de veche, eu o demolam din start”, spunea Dănuţ Gavriliuc, naşul bărbatului care zăcea fără suflare.

„Are o grămadă de ani de când lucrează în construcţii”, îşi stăpânea cu greu lacrimile şi un cumnat de-al victimei, Vasile Tofănel.

O femeie din sat era în stare de şoc la aflarea terifiantei veşti. „Doamne, are trei fetiţe acasă, nişte fetiţe aşa cuminţi, învaţă, îs credincioase, un om aparte a fost băiatul ăsta în sat la noi. Pe toată lumea ajuta, un om extraordinar. Sunt atâţia beţivani de dorm prin şanţuri şi pe ăia nu-i ia bunul Dumnezeu”.

Trupul neînsufleţit a fost preluat de o firmă de servicii funerare şi dus la morga Spitalului Judeţean, în vederea efectuării necropsiei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page