Stiri

NATIONAL | Viață de prizonier în ghetoul de lux unde și un loc de parcare a costat 9.500 de euro. “Mi-e frică să am oaspeți, pot rămâne fără mașină sau să fie bătuți”

Zece familii care au cumpărat fiecare cu peste 120.000 de euro o locuință în ansamblul rezidențial Rubinstein au ajuns să trăiască în mizerie din cauza vecinilor
Bucureșteanca Simona muncește de-i sar capacele pentru a putea plăti ratele pentru apartamentul de 120.000 de euro pe care și l-a cumpărat, acum șase ani, în complexul rezidenţial de lux Rubinstein, care ar fi trebuit să aibă piscină, parcare subterană și vecini aleși. În schimb, femeia își lasă automobilul  în bălțile de dejecții de la subsol, piscina nu a mai fost construită, iar vecinii se dezbracă la bustul gol și fac grătare pe balcon.

Asta pentru că imobilele, două la număr, ale ansamblului de pe Șoseaua București-Târgoviște, situat în apropiere de Complexul “Doi Cocoși”, au fost cumpărate de Primăria Capitalei. “Eu am făcut eforturi să mă mut într-un astfel de loc. Undeva la marginea Capitalei, în liniște, printre vecini de calitate, unde să duc o viață liniștită. Am cumpărat un apartament de două camere de 120.000 de euro. În acest preț a intrat și un loc de parcare pe care am fost de acord să dau 9.500 de euro. Era mult, dar era locuința mea de vis. Am făcut credit și m-am mutat în 2007”, povestește femeia.

Familiile prizoniere

La începutul anului următor a începutul coșmarul. Pentru că doar vreo 15 apartamente fuseseră vândute la persoane fizice (unii au cumpărat şi câte două-trei locuinţe), dezvoltatorul imobiliar (Glina SA, controlată de patronii Springtime – fraţii libanezi Murad) a vândut complexul imobiliar municipalității bucureștene. Primăria a cumpărat 103 apartamente la preţul de 11,7 milioane de euro într-unul dintre blocuri şi alte 40 pentru suma de 6,8 milioane de euro în celălalt imobil.

Prin această mișcare, primarul de atunci Adrean Videanu a transformat locuințe de lux în apartamente sociale. Așa s-au format două tabere, prima – cea a 10 familii de proprietari (care deţin în jur de 17 apartamente), a doua – cea a chiriașilor subvenționați de primărie, peste 100 de familii din care o mare parte de etnie rromă.

Vecinii Simonei au devenit persoane evacuate din locuințele din Centrul Istoric al Capitalei, dar și oameni “culeși” de pe străzi. Aceste familii trebuie să achite o chirie modică, subvenţionată, între 50 și 150 de lei.

 

O bună parte dintre aceştia nu au ştiut să mulţumească cerului că au primit locuinţe şi de 200.000 de euro, iar ansamblul rezidențial a ajuns un mic ghetou. Încă de intrarea complex, sare în ochi bariera de acces care a fost ruptă, iar fântânile arteziene din fața blocurilor sunt sparte. “Iarna, au aruncat cu gheață care se formase pe balcon și au spart fântânile. Au spus că le repară nici pănă azi nu s-a întâmplat. Când se intră în scara blocului miroase urât, pereții sunt plini de scuipați, iar în lifturi uneori găsesc și seringi”, se plânge Simona.

Pereţii interiori de pe scara blocului sunt plini de scuipaţi şi pe alocuri chiar sparţi, instalaţiile electrice au fost distruse, iar lifturile nu merg.

“Nici nu mai îndrăznesc să mă gândesc că pot invita pe cineva la mine acasă, deși, teoretic, stau într-un ansmablu rezidențial de lux. Mi-e frică să nu li se spargă mașina celor care vin la mine sau mai rău, să fie agresați”, ne-a mai declarat aceasta.

Fără apă și utilități

Parcarea subterană a imobilului unde pentru un loc de parcare Simona a plătit 9.500 de euro o mică deltă plină de bălți, dar și o groapă de gunoi. “Oamenii au case, apartamente, dar unii își făceau nevoile în subteran. Unii chiar dormeau prin boxele de aici. Asta este cultura lor, probabil nu se simțeau bine dacă nu trăiesc în mizerie”, mai adaugă femeia.

 

Proprietarii și chiriașii trăiesc acum în două imobile care nu au apă potabilă, puțul este plin cu nisip și riscă să li se taie și curentul. Suntl lipite anunţuri la intrare prin care oamenii sunt înştiinţaţi că apa este nepotabilă. “Sincer nu știu cum de mai avem energie pentru că o mare parte familiile asistate social nu plătesc utilitățile. Probabil nu au de unde, pentru ele și chiria subvenţionată de câțiva zeci de lei este mult”, mai spune Simona.

“Nu am distrus nimic, am grijă de casa mea”

Printre vecinii femeiii sunt şi bună parte dintre proprietarii caselor din Centrul Vechi al Capitalei, care au fost mutaţi aici după ce casele lor au fost revendicate. “Aveam o casă cu un etaj pe strada Covaci. S-a făcut cumva o retrocedare din Canda şi am fost legal sau nu dat afară. Mi s-a dat aici o casă în compensaţie. Eu înţeleg proprietarii că ei nu au cumpărat locuinţe într-un imobil social, dar nu toţi cei care stăm aici distrugem sau suntem luaţi de pe străzi”, ne spune Maria.
Claudiu este un alt locatar de la Rubinstein. “Eu străteam pe la Unirii prin faţă. Am fost luat de pe străzi şi primăria mi-a dat aici un apartament. Are două camere. Plătesc 60 de lei pe lună chirie către municpalitate şi am obligaţia să am un loc de muncă. Eu nu mi-am distrus apartamentul, arată frumos. Sunt şi vecini care îşi fac pănă şi nevoile pe scara blocului”, ne povesteşte acesta.
Claudiu

Asistaţii social de la Rubinstein sunt şi ei nemulţumiţi de proprietari şi chiar de primărie. “Dacă vor apă, să dea bani pe filtre, eu nu am bani să contribui la puţ. Să vină primăria să facă acordul la reţeaua de apă a oraşului”, ne spune Mihai. Mai mult acesta este de părere că municipalitate i-a abandonat. “Ne-au dat casă aici, plătesc cam 100 de lei chirie, dar de restul de unde să scot bani dacă nu am. De unde să plătesc eu lumina şi de ce să achit la comun energia pentru parcarea din subsol dacă eu nu am maşină”, se plânge şi Mihai.

Soluţia, municipalitatea va încerca să cumpere şi de la proprietari

Pentru a rezolva această situţie, reprezentaţii Primăriei Bucureşti doresc să cumpere şi cele 17 apartamente cumpărate la liber de persoane fizice înainte ca ansamblul să fie luat de Adriean Videanu. Pentru aceasta s-a propus varianta de a se negocia individial cu fiecare proprietar.

Fraţii Murad

Cele două blocuri noi au fost ridicate de firma Glina SA, controlată de omul de afaceri Hassan Murad, pe şoseaua Bucureşti-Târgovişte, în apropiere de Centura Capitalei.  Locuinţele sociale sunt de fapt unele de lux, deoarece preţul minim al apartamentelor a fost de 80.000 de euro, iar cel mai scump a depăşit 200.000.

Fraţii Murad, afacerişti de origine libaneză au devenit cunoscuţi în România prin prisma afacerilor din industria alimentară şi prin lanţul de restaurante fast-food Springtime pe care îl deţin. Mai controlează Mandy Foods. Mohammad Murad deţine, împreună cu fraţii lui, Hassan şi Ahmed, fabrici de conserve de carne şi legume în Glina, Topoloveni, Buftea şi Roman.

Printre cele mai importante investiţii ale lor se numără Phoenicia Aparthotel (zona Unirii), Phoenicia Grand Hotel (Băneasa), hotelurile Majestic din Olimp şi Jupiter, precum şi hotelul Forum din Costineşti. Hotelul Phoenicia Confort, în zona Doi Cocoşi, a fost construit printr-o investiţie în valoare de 12 milioane de euro.

http://www.evz.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page