NATIONAL | Venituri mai mari pentru bugetari în 2016. Noua Lege a salarizării reintroduce SPORURILE
Bugetarii îşi vor putea rotunji veniturile, începând cu anul viitor, cu ajutorul sporurilor ce vor fi introduse prin noua Lege de salarizare. Proiectul la care se lucrează în acest moment prevede menţinerea unor sporuri, dar şi introducerea unora care au fost eliminate în 2010, la începutul crizei.
Sporul de noapte va fi în continuare de 25 la sută din salariul de bază, valabil în toate sectoarele de activitate.
Pentru anumite categorii vor fi acordate beneficii aparte. De exemplu, cei care se ocupă de activităţi de control financiar vor avea un spor de 10 la sută. Mai mult, cei care lucrează în cadrul departamentelor care se ocupă de absorbţia fondurilor europene se pot alege cu majorări de salariu de până la 75 la sută.
O altă categorie aparte se referă la cei care au handicap vizual grav şi care primesc un spor de 15 la sută.
Pentru angajaţii cu rezultate deosebite se pot acorda şi premii. Şefii instituţiilor publice pot decide acordarea unor bani în plus dintr-un fond de premiere de 2 la sută din bugetul de salarii.
Sursa: romaniatv.net