Stiri

NATIONAL | Un tânăr de 26 de ani s-a spânzurat după ce s-a certat cu părinţii şi le-a urat fraţilor „Sănătate”

Un tânăr în vârstă de 26 de ani  s-a spânzurat de un copac din grădina casei în care locuia împreună cu părinţii său.

Tânărul din comuna suceveana Mitocu Dragomirnei, şi-a pus capăt zilelor în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar trupul neînsuflețit a  fost descoperit a doua zi dimineaţă.

Din ancheta derulată de poliţie rezultă că tânărul, N.O., a consumat sâmbătă seară alcool la un bar din sat, după care s-a dus acasă, unde a avut o discuţie în contradictoriu cu părinţii săi. După puţin timp acesta i-a sunat pe cei doi fraţi ai săi, cărora le-a transmis „Sănătate”, după care şi-a închis telefonul.

Tânărul a mai avut în trecut două tentative de suicid, una chiar recent, în luna mai, când a sunat la poliţie şi a anunţat că se va îneca în iazul Lipoveni.

Apropiații au povestit că acesta devenea extrem de agitat şi de agresiv verbal atunci când consuma alcool. Aşa s-a întâmplat şi în seara zilei de sâmbătă.

Medicii legişti urmează să stabilească cu exactitate cauza decesului.

Poliţiştii nu au suspiciuni cu privire la cauza morţii însă, conform procedurilor, au deschis un dosar de cercetare penală şi continuă ancheta.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page