INFRACȚIONAL | Un bărbat cu dublă cetățenie intenționa să scoată un autoturism din țară
Poliţiştii de frontieră vasluieni au depistat în P.T.F. Albiţa un autoturism marca Opel Astra declarat furat din Belgia, pe care un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova intenţiona să-l scoată din ţară.
În ziua de 10 iunie a.c., în jurul orei 06.00, la P.T.F.Albiţa/I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat la controlul de frontieră, pentru a ieşi din ţară, Ion B., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 22 de ani, conducând un autoturism marca Opel Astra.
Existând suspiciuni privind autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat faptul că autoturismul respectiv figurează furat din Belgia.
Cu privire la cele constatate, Ion B. a declarat că a achiziţionat autoturismul respectiv dintr-un parc auto şi că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul este furat.
Poliţiştii de frontieră vasluieni i-au întocmit persoanei în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi cu propunerile legale.
Autoturismul, în valoare de 12.000 lei a fost indisponibilizat în vederea recuperării acestuia de către proprietar.