Stiri

NATIONAL | Un bărbat a rămas fără pantaloni şi bani după ce i s-a făcut milă de o cerşetoare în vârstă de 18 ani

Joi, la ora 13.00, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de Valentin S., de 69 ani, din localitate, că o persoană necunoscută i-a sustras miercuri din locuinţă o pereche de pantaloni în care avea un portofel şi 87 lei.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că miercuri, în jurul orei 15.20, reclamantul, în timp ce se afla în zona „Nordic” din municipiul Suceava, a observat o tânără de aproximativ 18 ani care apela la mila publică. Făcându-i-se milă, acesta a invitat-o pe tânără în locuinţa sa, unde i-a oferit de mâncare. Bărbatul a lăsa-o pe fată singură în cameră 2-3 minute, iar când s-a întors a constatat că aceasta dispăruse, cu tot cu o pereche de pantaloni de-a bărbatului, în care acesta avea un portmoneu cu suma de 87 lei şi alte documente personale.

Valoarea prejudiciului a fost evaluată la 90 lei.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

„Poliţiştii atrag atenţia cu privire la persoanele pe care le primiţi în locuinţă şi la relaţiile de prietenie cu persoanele necunoscute, existând riscul de a deveni victime ale unor infracţiuni. De asemenea, poliţiştii recomandă să nu încurajaţi cerşetoria, întrucât oferirea unor sume de bani sau alte bunuri nu rezolvă o problemă socială, ci perpetuează situaţii care în timp se pot acutiza şi degenera inclusiv în infracţionalitate”, avertizează poliţiştii, citati de monitorulsv.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page