Stiri
NATIONAL | Udrea, în Parlament: „M-au dezbrăcat și mi-au luat sutienul”
Deputaţii vor supune la vot astăzi noile cereri ale DNA, de începere a urmăririi penale şi de arestare, pe numele Elenei Udrea, pentru noi infracţiuni în dosarul „Gala Bute“. Fostul ministru a vorbit în plen şi le-a cerut aleşilor să modifice Codul Penal, după care s-a plâns de condiţiile din detenţie.
Discursul Elenei Udrea, în plenul Parlamentului:
Era suficient să daţi aviz doar cererilor de urmărire penală, pentru ca ancheta să se poată derula. V-am vorbit despre libertate, stat de drept, teme definitorii pentru Parlament. Nu a contat, cum nu a contat nici excepţionalul situaţiei în care m-am aflat – şase cereri într-o cauză în care foşti miniştri, miniştri actuali erau în libertate. Era evident că eram ţinta unor acţiuni precise în care secrete ar fi trebuit păstrate. Celor mai mulţi le-a fost teamă că ar putea păţi la fel. Aţi stat la unu noaptea şi aţi votat într-o disciplină nemaiîntâlnită aici.
În acelaşi timp, Parlamentul respinge alte cereri.
Din cele şapte capete de acuzare împotriva mea, ultimul complet de la Curtea Supremă a reţinut doar unul. Este evident că sunt o ţintă vânată sistematic, iar faptul că mai există două cereri reprezintă încă o dovadă în acest sens. În ritmul acesta, ne vedem din două în două săptămâni până în 2016.
Aţi aprobat şase cereri bazate exclusiv pe supoziţii. Ca să înţelegeţi ce votaţi acum, aflaţi că cererea de azi se bazează pe denunţuri, unul din ele chiar al prietenei mele care, acuzată de luare de mită, a decis că poate rămâne în libertate dacă toarnă, dar nu oricum, ci încercând să pună presiune asupra altor persoane.
Pe baza acestor dovezi, normal era ca DNA să renunţe la cereri. Poate că eu, ca şi dvs., suntem ultimii care ar trebui să invocăm absurdul acestei situaţii, pentru că noi am încurajat crearea acestor legi. Cred că noi avem obligaţia să corectăm aberaţiile născute în aplicarea Codurilor.
Dosarul “Gala Bute” reprezintă dovada cea mai clară ca separaţia puterilor în stat nu mai funcţionează. Practic, firul roşu al acuzaţiilor este opinia procurorilor că gala nu trebuia să aibă loc. Da, am dorit ca Bute să boxeze în România, alături de milioane de români, dar este o vină pentru care ar trebui să fiu arestată? Aţi fost prezenţi la acest eveniment.
Reproşurile care mi se aduc în dosar ţin de activitatea departamentelor din minister, nu de activitatea Elenei Udrea. Îmi pare rău că îi dezamăgesc pe unii dintre dvs. nu mă voi da cu mir, nu voi citi acatiste, nu voi spune rugăciuni, chiar dacă pare că funcţionează. Vreau să ştiţi ce aţi făcut cu votul dvs. Pe 10 februarie am fost reţinută, pe 11 am fost arestată pentru 30 de zile. Am fost dusă în arestul Poliţiei, mi-au luat sutienul, am fost dusă într-o cameră de trei pe trei. Veceul era de tip turcesc, fără uşă. Când nimeni nu-l folosea puneam un PET pe post de capac. Dacă te spălai pe cap, nu aveai acces la foehn. Aş fi vrut să vin în cătuşe, să le puteţi vedea, să le puteţi atinge. Nu vreau să vedeţi această descriere a faptelor ca pe un reproş. Mi-aţi deschis ochii. Astfel am ajuns să cunosc două femei arestate într-un dosar de evaziune fiscală, ele lucrând la departamentul de contabilitate al unei firme. Nu sunt pericol pentru societate, nu pot influenţa dosarul, nu au avut beneficii uriaşe, sunt oameni obişnuiţi despre care nu se scrie în presă. Stau cu lunile înainte de a se judeca acuzaţiile.
Procurorii cred că le vor distruge emoţional. De prea multe ori se apelează la măsura arestului preventiv, e o pârghie similară cu tortura şi se apelează adesea la ea.
Faceţi ce trebuie să facă Parlamentul: legiferaţi! Modificaţi Codul Penal! Oricât ar încerca demagogii să convingă de corectitudinea practicilor judiciare, opt cereri trimise către Parlament după ce atâţia ani nu s-a întâmplat nimic arată că ceva e în neregulă cu sistemul. Nimeni nu a mai trecut prin această vânătoare. Când veţi pune bilele în urne vreau să vă gândiţi că tot ce votaţi e un precedent periculos. Nu cer clemenţă şi favoruri, vă cer să gândiţi. Să răspundeţi unei singure întrebări: este spre binele României ce se întâmplă?
Citeste mai mult: adev.ro/nk7wgh