Stiri

NATIONAL | Traian Băsescu: “Vom face o ofertă politică Republicii Moldova, dacă nu se reuşeşte asigurarea suveranităţii acestei ţări”

La cinci zile după întâlnirea cu emisarul administraţiei Obama, Victoria Nuland, preşedintele Traian Băsescu îşi nuanţează declaraţiile publice recente legate de “unirea” cu Republica Moldova, ca “proiect de ţară”, vorbind în schimb despre o “ofertă politică” pe care România ar urma să o facă Chişinăului în condiţiile în care “nu se reuşeşte asigurarea suveranătăţii acestei ţări”.

“România nu va putea rămâne impasibilă politic dacă din Transnistria sau din zona găgăuză vor porni provocări care să aducă Republica Moldova în riscul de a-şi întrerupe drumul spre Uniunea Europeană. Vom face o ofertă politică Republicii Moldova dacă nu se reuşeşte asigurarea  suveranităţii acestei ţări”, a spus Băsescu, la întâlnirea anuală cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, reclamând “ineficienţa formatului 5+2 în problema transnistreană” şi despre lipsa de reacţie a instituţiilor internaţionale “în ce priveşte tratamentul aplicat şcolilor româneşti din Transnistria”.

Surse diplomatice au declarat pentru gândul că interesul manifestat de oficialul SUA la întâlnirea cu preşedintele, la Palatrul Cotroceni, a vizat inclusiv declaraţiile lui Băsescu legate de unirea cu Republica Moldova. Ulterior, Victoria Nuland a avut o poziţie tranşantă în legătură cu acest subiect, la Ambasadă: „SUA susţin suveranitatea îşi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi libertatea de a-şi alege calea pe care să o urmeze în viitor”.

Oferta pentru Chişinău, ca “o paranteză”

“Oferta” lui Băsescu a fost avansată în faţa ambasadorilor europeni în afara discursului oficial pe care şi-l pregătise. “Nu este în discurs, dar nu pot să niu fiu sincer cu dumneavoastră”, a început preşedintele „o paranteză”.

Iniţial, Băsescu era pregătit să vorbească doar despre faptul că România rămâne „un susţinător fervent al acordării unei perspective europene Republicii Moldova”, în parteneriat „cu SUA şi cu statele memebre UE pentru sprijinirea” Chişinăului „pe acest drum al integrării”. Dacă înainte de Summitul de la Vilnius vorbea concret despre unire, la reuniunea diplomatică anuală de la Cotroceni, preşedintele a făcut iniţial un pas înapoi, menţionând doar importanţa integrării, în perspectivă, a Republicii Moldova în UE “în primul rând pentru consolidrea securităţii energetice, a învăţământului şi a identităţii românesti a majorităţii populaţiei”, accentuând, prin tonul vocii, “identitatea românească”.

Băsescu a reluat ideea de la Vilnius, cerând ca “semnarea Acordul de asociere şi a celui de liber schimb să aibă loc înainte de finalizarea mandatului actualei CE”, cu argumentul că “orice altă opţiune poate duce la răsturnări de situaţie nedorite în care s-au regăsit Armenia şi Ucraina la Vilnius”.

“Ca o paranteză”, preşedintele a declarat însă “ineficient” formatul 5 + 2 (Republica Moldova, Transnistria, Ucraina, Rusia şi OSCE, plus SUA şi UE ca observatori), în care s-au asigurat până acum negocierile conflictului transnistrean, vorbind şi despre “despre încurajările pe care le primesc găgăuzii pentru a se autonomiza”. “Toţi susţinem declativ suveranitatea Republicii Moldova, dar prea puţini avem curaj să vorbim despre ineficienţa formatului 5+2 în problema transnistreană şi despre încurajările pe care le primesc găgăuzii pentru a se autonomiza. N-am văzut poziţii în ce priveşte tratamentul aplicat şcolilor româneşti din Transnistria”, a spus Băsescu, după ce a cerut în urmă cu o zi o astfel de reacţie a OSCE.

Eşecul este pus de preşedinte inclusiv pe seama faptului că nu s-ar dori găsirea unor soluţii care ar duce la scăderea influenţei Federaţiei Ruse în regiune. “Vorbim toţi de suveranitatea şi de independenţa Republicii Moldova, ştim că butoanele din Transistria şi din Găgăuzia nu sunt la Chişinău şi nu vrem sau nu găsim încă mijloacele să prevenim o întoarcere din drum a Republicii Moldova România nu va putea rămâne impasibilă politic dacă din Transnistria sau din zona găgăuză vor porni provocări care să aducă Republica Moldova în riscul de a-şi întrerupe drumul spre Uniunea Europeană. Vom face o ofertă politică Republicii Moldova dacă nu se reuşeşte asigurarea suveranităţii acestei ţări”, a susţinut Băsescu.

Scenariul lui Băsescu şi reacţiile internaţionale

Ideea “unirii” a fost lansată de Traian Băsescu pe 26 noiembrie 2013, într-un interviu la televiziunea publică dinaintea Summitului de la Vilnius. Preşedintele a spus atunci că următorul proiect de ţară pentru România este întregirea ţării, menţionând că este convins că dacă în Republica Moldova va exista un curent unionist, atunci ţara noastră va fi pregătită. “Un popor, când are ocazia să fie împreună, nu va renunţa. Nu mizez pe oameni politici, toată acţiunea mea legată de Republica Moldova a fost legată de ideea că poate ne vom uni, ştiu că nu e momentul acum, dar (…) acest lucru se va întâmpla, pentru că sângele apă nu se face”, a anticipat el.

Întrebat dacă s-a consultat cu diplomaţia din România, cu ministrul de Externe, preşedintele a răspuns: “Mă tem că, până una alta, cel care trebuie să dea tonul în politica externă sunt eu. Nu cred că trebuia să iau o aprobare de undeva”.

Scenariul său a stârnit reticenţă, în mai multe cancdelarii europene, dar şi la Chişinău. Dacă, însă, premierul Iurie Leancă a criticat intervenţia publică a preşedintelui, şeful statului de la Chişinău, Nicolae Timofti, s-a arătat în continuare solidar cu politica lui Traian Băsescu, primindu-l după Summitul de la Vilnius şi fiind prezent la Bucureşti, pe 1 Decembrie, atât la parada de Ziua Naţională, cât şi la recepţia de la Cotroceni.

Întrebat ulterior, într-un alt interviu televizat, dacă are în mod clar un proiect de acest tip sau a lansat doar un scenariu. “Categoric mă voi ocupa de acest proiect, va fi unul din proiectele în care, după ce îmi voi termina mandatul, îmi voi pune resursele”, a revenit Băsescu asupra ideii, la B1.

Preşedintele a rămas pe poziţie, dar a admis, la acel moment că nu este un plan imediat. “Nu îmi este ruşine de ce am spus şi nu mă deranjează nici dacă vreun politician spune: vai, cum am putut spune aşa ceva, că îi întărim pe comuniştii de la Chişinău. Comunişti sunt toţi aceia care joacă între Moscova şi Bruxelles (…). Dar nu este un proiect care să se poată face mâine sau poimâine. Acum nu este un moment în care lucrurile să se poată întâmpla”, a spus Traian Băsescu, adăugând că dacă în România 70% din populaţie vrea unirea, în R. Moldova procentul este mult sub 50%. “Un astfel de proces este dependent fundamental de voinţa oamenilor”, a menţionat el.

Sursa:www.gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page