NATIONAL | TICHETE SOCIALE pentru părinții care-și duc zilnic copiii la grădiniță
Copiii care provin din familii nevoiaşe şi care vor frecventa zilnic grădiniţa vor primi un stimulent educational, potrivit unei legi care va intra în vigoare duminică. Prevederile din actul normativ stabilesc că pentru fiecare copil se vor acorda tichete sociale în valoare de 50 de lei pe lună.
De prevederile legii vor putea beneficia toti parintii cu venituri modeste care isi vor duce copiii la gradinita, acestora fiindu-le oferite tichete sociale conditionate de prezenta zilnica a celor mici la cursuri. Potrivit Guvernului, circa 111.000 de copii vor beneficia de stimulentul educational. De tichetele sociale vor beneficia copiii din familiile defavorizate, cetatenii romani care au domiciliul sau resedinta in Romania, in vederea cresterii accesului la educatie al acestora.
In plus, de acordarea tichetelor sociale pot beneficia, potrivit dispozitiilor legale, si copiii din familii defavorizate care nu au cetatenie romana, daca se afla in una dintre urmatoarele situatii:
- sunt cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai Spatiului Economic European, ai Confederatiei Elvetiene sau straini, denumiti in continuare straini, pe perioada in care au domiciliul ori, dupa caz, resedinta in Romania, in conditiile legislatiei romane;
- sunt cetateni straini sau apatrizi carora li s-a acordat, in conditiile legii, o forma de protectie;
- sunt apatrizi care au domiciliul sau, dupa caz, resedinta in Romania, in conditiile legii.
Normele metodologice stabilesc ca de stimulentul educational beneficiaza copiii din familiile defavorizate, formate din sot, sotie si copiii aflati in intretinerea acestora, care locuiesc impreuna. Totodata, aceleasi beneficii pot fi acordate si copiilor aflati in intretinerea unei persoane singure, prin care se intelege persoana aflata in una dintre urmatoarele situatii: este necasatorita; este vaduva; este divortata; are sotul/sotia declarat/declarata disparut/disparuta prin hotarare judecatoreasca; are sotul/sotia arestat/arestata preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile sau executa o pedeapsa privativa de libertate si nu participa la intretinerea copiilor; nu a implinit varsta de 18 ani si se afla in una dintre situatiile prezentate mai sus; a fost numita tutore sau i s-au incredintat ori i s-au dat in plasament unul sau mai multi copii si se afla in una dintre situatiile amintite anterior.
Potrivit Legii nr. 248/2015 privind stimularea participarii in invatamantul prescolar a copiilor provenind din familii defavorizate, care intra duminica in vigoare, valoarea nominala lunara minima a stimulentului educational este de 0,1 ISR (indicator social de referinta), pentru fiecare copil inscris la gradinita, beneficiar al stimulentului.
Cum valoarea ISR este acum de 500 de lei, fiecare copil inscris in program va beneficia de cel putin 50 de lei pe luna.
Conditiile in care se pot oferi ajutoarele si pentru ce perioada vor fi acordati banii
Pentru a putea beneficia de stimulentele educationale oferite de stat copiilor din familii sarace, vor trebui indeplinite urmatoarele conditii:
- varsta minima a copilului sa fie de trei ani, implinita oricand pe parcursul anului scolar curent – copiii pot fi inscrisi la gradinita si inainte sa implineasca varsta de trei ani, daca spatiul o permite, dar devin eligibili in luna in care implinesc varsta de trei ani;
- copilul sa nu fie mai mare de sase ani, varsta implinita dupa data de 1 septembrie a anului scolar curent;
- venitul lunar pe membru de familie sa fie de cel mult 284 de lei (de doua ori nivelul venitului minim garantat pentru o singura persoana).