Important
NATIONAL | TERIBILISM. O şoferiţă, prinsă cu 215 kilometri la oră
O tânără de 26 de ani a fost oprită ieri de politişti pe autostrada Transilvania, după ce radarul a surprins-o circulând cu o viteză de 215 kilometri la oră, pe sensul Gilau-Turda.
“Astazi, in jurul orei 11.20, politistii din cadrul I.G.P.R. – Serviciul Politiei Autostrazi – Biroul de Politie Autostrada Transilvania au depistat o tanara de 26 ani, in timp ce conducea un autoturism, cu o viteza peste limita maxima admisa”, au precizat reprezentanţii IGPR, potrivit stiridecluj.ro.
Şoferiţa teribilistă a primit o amendă de 765 de lei şi nu va mai putea conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Sursa: evz.ro