Important

NATIONAL | Statul român şi-a bătut joc de propriii cetăţeni. CINE RĂSPUNDE PENTRU UMILINŢA LOR?

În vreme ce în ţară se publicau primele REZULTATE EXIT-POLL pentru ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014, în străinătate, românii stăteau încă la coadă, sperând să poată avea şi ei un cuvânt de spus privind numele viitorului preşedinte al României. Se aflau acolo de ore întregi, în stradă, îndurând frigul. Mulţi dintre ei, au stat şi patru ore la coadă, cu copiii lângă ei. În a doua parte a zilei, odată ce problemele de organizare a scrutinului din diaspora au devenit evidente, au existat numeroase apeluri, fie la prelungirea programului de vot, fie, spre finalul zilei, la demisiile miniştrilor de Externe, Titus Corlăţean, şi pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici. Cele două structuri nu consideră însă că poartă vreo vină pentru faptul că românii din străinătate nu au putut vota. Între timp, la momentul transmiterii acestei ştiri, în faţa Ministerului Afacerilor Externe are loc un protest, manifestanţii cerând prelungirea programului de vot pentru românii din afara ţării. Mai mult, câteva zeci de alegători au intrat cu forţa, duminică seară, cu foarte puţin timp înainte de închiderea urnelor, în Ambasada din Paris pentru a putea vota. Gândul vă prezintă radiografia unei ruşini pentru democraţia românească şi lansează, spre dezbatere publică, următoarele întrebări: cine şi cum trebuie să răspundă pentru umilinţa românilor din străinătate?

„Nu putem vota!”. Acesta este mesajul care a venit, pe tot parcursul zilei de duminică şi din toată Europa, pe adresa redacţiei gândul. Apelul a fost semnat de români plecaţi în străinătate, care au stat şi patru ore la coadă pentru a vota la ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Tineri studenţi, funcţionari europeni, profesori, medici, muncitori necalificaţi – români din toate clasele şi de toate profesiile au strigat azi către ţară, cerând să voteze sau să nu fie umiliţi. Sunt aceiaşi români pe care, în trecut, opinia publică i-a acuzat că s-au rupt de destinul şi viitorul politic al României.

Vocea românilor rămaşi la cozi în străinătate a început să se audă şi în Ministerul de Externe abia după-amiază, când a fost ridicată interdicţia completării declaraţiilor pe proprie răspundere în timpul în care se aştepta la coadă. Spre seară, cu puţin timp înainte de închiderea urnelor în România, mii de concetăţeni erau încă la coadă în secţiile din Londra.

Federaţia asociaţiilor de români din Europa (FADERE) solicită „Biroului Electoral Central să prelungească programul de vot, atât cât este necesar, în secţiile de votare din diaspora acolo unde cozile sunt foarte mari în aşa fel încât toţi cei care doresc să îşi exercite dreptul de a vota să o poată face”, potrivit unui comunicat citat de Mediafax.

La fel, Aurelian Mihai, deputat pentru diaspora, a cerut, fără succes, Ministerului de Externe prelungirea programului de vot în străinătate: „Domnule ministru, consider că se impune prelungirea programului secţiilor de vot din diaspora, în conditiile în care mii de români din afara ţării încă nu au votat, dar aşteaptă în frig şi întuneric să-şi exprime votul! Vă rog să faceţi tot posibilul pentru ca acest lucru să fie efectiv, curmând astfel umilinţa cetăţenilor români din diaspora!”, a fost mesajul lui Mihai pentru Corlăţean, conform unui comunicat remis gândul.

În ciuda apelurilor venite atât din mediul politic, cât şi din societatea civilă, Biroul Electoral Central a informat că votul nu poate fi prelungit. Cu puţin timp înainte de transmiterea acestei ştiri, câteva zeci de alegători au intrat cu forţa, duminică seară, cu foarte puţin timp înainte de închiderea urnelor, în Ambasada din Paris pentru a putea vota, informează Mediafax.

Amintim că primele EXIT-POLL-uri comandate de partide şi de patru televiziuni de ştiri arată îi trimit în turul al doilea pe Victor Ponta şi pe Klaus Iohannis. Candidatul PSD este creditat cu procente de la 38% până la 40,2%, în vreme ce prezidenţiabilul ACL are între 31% şi 32,1%

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page