Stiri

NATIONAL | Statul îşi plânge pompele pierdute în favoarea “imobiliarilor”. Aversa Bucureşti, disputată azi în instanţă

Producţia fabricii de pompe Aversa Bucureşti, unica de acest tip din ţară, a ajuns la zero , după privatizare,  doar jumătate din mijloacele fixe din inventar mai există, hala este dărăpănată, condiţiile de muncă sunt precare, iar salariaţii au lefuri restante. Totul ar fi rezultatul unui plan de falimentare forţată a fabircii, care ar urma să fie demulată, iar terenul pregătit pentru dezvoltări imobiliare. Acestea sunt concluziile administratorului special Aversa,  numit de stat, prin AAAS, fostul proprietar al fabricii şi, în acelaşi timp, principalul său creditor.

„1. Clădirile societăţii sunt într-un stadiu avansat de deteriorare, ca urmare a proastei administrări şi a neglijenţei

2. Furturile masive din patrimoniul societăţii, tolerate şi de aşa zişi patroni ca Blue Diamond Estate şi Autoplast Engineering, au dus la distrugerea bazei şi a instalaţiilor de producţie.

Precizez că, în calitatea mea de administrator special, am solicitat administratorului judiciar RVA Insolvency, în speţă domnilor Dumitru Ştefan şi Alexandru Saidufis, să-mi prezinte situaţia patrimoniului Aversa, reflectată prin inventarierile efectuate. Motivând că astfel de situaţii au fost deja văzute de fostul administrator special, cei doi au refuzat să-mi prezinte listele de inventar cerute.

3. După preluarea Aversa, de către consorţiul format din Blue Diamond Estate şi Autoplast Engineering, condus de domnii Traian Stan şi Michael Danny Topolinski, producţia executată şi livrată a scăzut dramatic ajungând la 0”, se arată în raportul administratorului special.
În raport este ataşat şi un tabel ce arată gradul de încărcare pe producţie al societăţii şi care scade constant de la 20%, în septembrie 2013, la privatizare, până la 0% în ianuarie şi februarie 2014. Totodată, se spune că angajaţii Aversa au contracte de muncă pe o durată determinată de un an, spre deosebire de condiţiile cerute în contractul de sarcini, şi anume ca personalul să fie păstrat măcar trei ani.

Mai mult, administratorul ar fi constatat că principala preocupare a consorţiului câştigător al fabricii de pompe este efectuarea de măsurători şi de ridicări topografice, necesare proiectării şi aprobării PUZ-ului „destinat construcţiilor ce urmează a fi amplasate pe terenul Aversa”

Recent, conducerea societăţii Aversa Manufacturing, noua Aversa, a precizat, într-un comunicat, că, dimpotrivă, societatea merge din ce în ce mai bine.

„Din luna septembrie 2013 Aversa este din nou o companie profitabilă, comenzile clienților atingând, la începutul acestui an, deja 18 milioane de lei.
În cele cinci luni de la preluare, compania a reînceput producția și exportul, a angajat 230 de muncitori, a organizat prima conferință anuală de Reindustrializare și Infrastructură, urmând să facă o investiție de 15 milioane de euro pentru dezvoltarea unei noi fabrici în Bucureşti”, se arată în comunicat.

În acelaşi timp însă, se precizează că statul este cel care pune piedică societăţii, pentru că a contestat în instanţă privatizarea, motivând nerespectarea condiţiilor din caietul  de sarcini şi pentru că trimite controale peste controale care să verifice desfăşurarea activităţii. O altă acuzaţie este că persoane din conducerea AAAS încearcă să impună Aversa o anume firmă privată drept partener. “Nu ştiu despre ce vorbesc ei. Investitorul să spună concret ce presiuni există, cine şi ce vrea să impună”, a replicat Ion Popa, preşedintele AAAS.

Într-un alt comunicat, conducerea Aversa spune că muncitorii se întorc împotriva AAAS solicitând ca instituţia de stat să-şi retragă contestaţia şi să lase fabrica în pace. “Suntem fericiţi într-o companie care funcţionează din nou. Salariile noastre sunt plătite întotdeauna la timp şi am beneficiat de o mărire în urmă cu două săptămâni. Avem familii de întreţinut şi facturi de plătit, iar tot ce ne dorim este ca AAAS să-şi retragă contestaţia pentru a ne putea desfăşura activitatea în linişte”, se spune în comunicatul Aversa Manufacturing, ca venind din partea Asociaţiei Salariaţilor Aversa.

Pe de altă parte, o sursă din conducerea fabricii a precizat, pentru ECONOMICA.NET, că nici nu a auzit de presiuni ale statului asupra consoţiului câştigător al Aversa, iar salariile se dau la timp. Aceeaşi sursă a confirmat interesul patronilor pentru mutarea producţiei într-un alt loc şi folosirea terenului pentru imobiliare. „Cer devize de construcţie, analizează posibile amplasamente unde să fie mutate utilajele”, a spus sursa.

În acelaşi raport al administratorului special Gheorghe Matei se mai precizează că parteneri cu tradiţie ai  Aversa, precum Aqua Montaj Bucureşti sau Industrialexportimport, refuză să mai lucreze cu fabrica, „din cauza lipsei de încredere într-un consorţiu de firme a cărui vocaţie este exclusiv imobiliară”.

În încheiere, administratorul special a  mai menţionat în raport că, după numai câteva vizite în incinta fabricii, i-a fost interzis accesul în incintă. Firma de pază şi protecţie SAS ar fi primit instrucţiuni în acest sens direct de la Traian Stan şi Michael Topolinski.

Fabrica de pompe Aversa Bucureşti a fost privatizată, în septembrie 2013, printr-o decizie a administratorului judiciar RVA,  câştigătorul fiind consorţiul Blue Diamond-Autoplast, pentru 17 milioane de euro. Din această sumă s-a plătit doar un avans, 6 milioane de euro, reprezentat de garanţia de participare la licitaţie. Restul va fi plătit după ce se lămureşte un litigiu pe terenul Aversa, ce datează de mai mulţi ani.

La data privatizării, ministrul Economiei Varujan Vosganian se declara “foarte mulţumit” de rezultatul licitaţiei şi că “absolut toate condiţiile au fost îndeplinite”.

În caietul de sarcini întocmit de fostul proprietar AAAS s-a trecut, ca şi condiţie obligatorie, păstrarea obiectului de activitate şi a angajaţilor pentru cel puţin doi ani şi experienţă relevantă în domeniu pentru cumpărătorul fabricii. Imediat după decizia de privatizare, Autoritatea a deschis un proces de contestare a deciziei de desemnare a câştigătorului Aversa, pe motiv că niciuna dintre firme nu respectă condiţiile din caietul de sarcini. Procesul are un nou termen azi.

Blue Diamond Estate este o firmă cu afaceri în imobiliare,  parte a Benevo, Autoplast Engineering este un producător de mase plastice cu un angajat, afaceri de 67.000 de lei şi un profit de 600 de lei.

Aversa SA Bucureşti era în faliment la momentul lichidării judiciare, decizia de vânzare a ei fiind luată de administratorul judiciar. Proprietarul şi creditorul majoritar era statul. Acesta este încă creditorul majoritar. Fabrica este amplasată pe un teren de 10 hectare în zona Obor, din Bucureşti, la 10 minute de centrul oraşului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page