NATIONAL | Start vot pentru Trofeul Oamenii Timpului 2015!
Asociația Revistei TIMPUL anunță încheierea perioadei de prejurizare în cadrul Campaniei Oamenii Timpului. Astăzi, 23 octombrie, a început perioada în care publicul poate vota pe platforma www.oameniitimpului.ro. Din totalul de aproape 800 de propuneri, Juriul Național al Campaniei a selectat 80 de finaliști.
„Perioada de propuneri, etapă care a presupus identificarea, documentarea și prejurizarea nominalizaților, nu a fost deloc ușoară. Nevoia de strategii coerente în toate domeniile de activitate, pentru a nu ne pierde în proiecte mici, fără vizibilitate și impact, a fost unul dintre criteriile urmărite de membrii Juriului Național. Toți cei 80 de finaliști din întreaga zonă de desfășurare a Campaniei, pe care îi felicităm, se vor întâlni la Gala Oamenii Timpului pe 12 decembrie, în Sala Mare a Teatrului Național «Vasile Alecsandri» din Iași.
Mergem mai departe către etapa în care publicul va avea posibilitatea să își susțină favoriții, acordându-le votul pe platforma www.oameniitimpului.ro. În seara de 11 decembrie, membrii Juriului Național se vor afla la Iași pentru a dezbate împreună dosarele de candidatură ale personalităților și instituțiilor propuse de public. Competiția continuă, în același spirit al excelenței și pe aceeași direcție a reverenței pe care fiecare comunitate este datoare să o facă față de personalitățile sale de excepție, în spiritul ideii de a face împreună o diferență”, a declarat Adriana Nazarciuc, Președintele Asociației Revistei TIMPUL.
Până pe 6 decembrie, publicul este invitat să își voteze finaliștii favoriți accesând site-ul www.oameniitimpului.ro.
Cei 80 de finaliști ai Campaniei Oamenii Timpului sunt:
LITERATURĂ: Adrian Alui Gheorghe (Neamț), Bogdan Crețu (Iași), Dan Ravaru (Vaslui), Dumitru Crudu (Chișinău), Emanoil Marcu (Botoșani), Gheorghe Cîrstian (Suceava), Iulian Tănase (Bacău) și Mircea Lutic (Cernăuți).
ARTE: Alexandru Tărâțeanu (Cernăuți), Anca Sigartău (Bacău), Andrei Dăscălescu (Neamț), Corneliu Dumitriu (Botoșani), Corneliu Porumboiu (Vaslui), Igor Cobileanski (Chișinău), Ioan Mateiciuc (Suceava) și Teodor Corban (Iași).
EDUCAȚIE ȘI CERCETARE: Alexandrina Cernov (Cernăuți), Alexandru Ungureanu (Iași), Daniel Tătaru (Neamț), Emanoil Marcu (Botoșani), Ion Tighineanu (Chișinău), Ionel Miron (Vaslui), Mihai Dimian (Suceava) și Mihai Talmaciu (Bacău).
SOCIETATE CIVILĂ: Ana Săvescu (Neamț), Gabriela Achihăi (Bacău), Ioana-Maria Andrioaie (Iași), Ionela Păcuraru (Suceava), Mihaela Mihăescu (Botoșani), Mihai Popa (Vaslui), Mihail Jar (Cernăuți) și Nicolae Beșliu (Chișinău).
DIPLOMAȚIE PUBLICĂ: Beatrice Rancea (Iași), Corneliu Porumboiu (Vaslui), Dan Lungu (Botoșani), Irina Păcurariu (Neamț), Iurie Levcic (Cernăuți), Matei Vișniec (Suceava), Mihai Cimpoi (Chișinău) și Sorin Zlat (Bacău).
MEMORIE ȘI ISTORIE: Andrei Muraru (Iași), Constantin-Emil Ursu (Suceava), Corneliu Stoica (Bacău), Dumitru Covalciuc (Cernăuți), Igor Cașu (Chișinău), Mihaela-Cristina Verzea & Nicolae Dumitrașcu (Neamț), Octavian Vitcu (Botoșani) și Oltea Rășcanu-Gramaticu (Vaslui).
JURNALISM: Andrei Țurcanu (Chișinău), Cătălin Moraru (Botoșani), Cătălin Striblea (Vaslui), George Onofrei (Iași), Ioan Dănilă (Bacău), Oana Bulai (Neamț), Sorin Avram (Suceava) și Vitalie Zâgrea (Cernăuți).
TINERE VALORI: Grupul de elevi de la Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra Neamț (Neamț), Laura Cornei (Iași), Marin Gherman (Cernăuți), Paula-Alexandra Gîtu (Chișinău), Perla Scripcariu (Botoșani), Rareș Roșca (Vaslui), Severin Brunhuber (Bacău) și Tudor Costel Crețu (Suceava).
SĂNĂTATE: Aurora Popa (Vaslui), Cristian Postolache (Bacău), Dan Dumitrache (Suceava), Evelina Moraru (Iași), Grigore Zapuhlîh (Chișinău), Radu Malancea (Botoșani), Simion Bilețchi (Cernăuți) și Virgil Răzeșu (Neamț).
ANTREPRENORIAT: Alexandru Florin Flutur (Iași), Dan Ostahie (Neamț), Ioan-Vlăduț Nuțu (Bacău), Mihail Grosu (Cernăuți), Valeriu Iftimie (Botoșani), Vasile Armenean (Suceava), Victor Bostan (Chișinău) și Vlad Alexandru Boboc (Vaslui).