Important

NATIONAL | Şoferii prinşi de două ori băuţi la volan ar putea rămâne fără permis

Șoferii prinși băuți la volan vor avea mult de suferit dacă senatorii și deputații vor adopta o lege care prevede sancțiuni dure pentru băutori. 

Proiectul actului normativ prevede că toți conducătorii auto depistați de polițiștii de la rutieră că au alcool în sânge, rămân fără permis pentru 2 ani sau 5 ani. Mai mult, în lege se mai spune că acel individ care a recidivat nu va mai putea lua niciodată permisul auto.

Amenzile rutiere  sunt de la 5.000 de lei la 15.000 de lei pentru bețivii de pe șosele. Suspendarea permisului și amenzile diferă în funcție de alcoolemia depistată la conducătorul auto și de infracțiunea pe care acesta a făcut-o. Cu cât șoferul are mai mult alcool în sânge cu atât amenda este mai mare și suspendarea permisului pe pe o perioadă mai lungă de timp,la fel și dacă au provocat moartea sau avarierea gravă a altui autovehicul.

”Nu este normal ca aceia care nu se pot lăsa de băutură să aibă dreptul de a conduce. Acești indivizi sunt pericol public care omoară oameni sau distrug alte bunuri. Trebuie spus stop acestor inconștienți. Sancțiunile de acum din lege sunt lejere pentru bețivii care conduc mașini pe drumuri publice. Nu există scuze pentru faptul că ai condus băut. Asta e inconștiență și nesimțire, trebuie sancționată”, a spus Petru Movilă, unul dintre inițiatorii legii, pentru Libertatea.

Sursa: romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page