Stiri

NATIONAL | Şofer trimis în judecată pentru un accident plin de mistere. Cum a ajuns victima sa într-o fosă septică nu a putut fi stabilit

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au finalizat zilele trecute o primă etapă a anchetei dintr-un caz de moarte suspectă cu totul ieşit din comun, petrecut în oraşul Cajvana. Au finalizat-o doar prin trimiterea în judecată a şoferului care a provocat accidentul de la care a plecat tragedia, în timp ce un alt aspect deosebit de important, cum a ajuns victima cu capul în jos, într-o fosă septică, unde de altfel a şi murit, nu a putut fi lămurit. Procurorul de caz a decis ca cercetările privind cum a ajuns victima în fosă să fie disjunse într-un alt dosar, pentru ca şoferul vinovat de accident să poată fi trimis acum în judecată.

Ce s-a întâmplat în noaptea tragediei

Pe 9 noiembrie 2012,  Dumitru Pîţu, care nu împlinise încă 18 ani, şi Gheorghe U., în vârstă de 14 ani, din Cajvana, şi-au petrecut seara într-un bar din localitate, unde au stat până după miezul nopţii. La o masă alăturată s-a aflat şi Gheorghe Ciotu, atunci de 18 ani, cel care a provocat accidentul.

Dumitru Pîţu, tânărul care avea să moară, şi minorul de 14 ani au părăsit localul pe jos, fiind urmaţi la zece minute de tânărul de 18 ani, care s-a urcat la volanul unui autoturism Lancia Dedra.

După circa un kilometru, şoferul, Gheorghe Ciotu, beat şi fără permis de conducere, i-a lovit violent cu maşina pe cei doi tineri. După impact, şoferul l-a urcat în maşină pe minorul în vârstă de 14 ani, pe care l-a dus până în faţa locuinţei, unde l-a lăsat în faţa porţii. Şoferul în vârstă de 18 ani a plecat apoi în afara localităţii, pe un drum lateral, unde a ascuns autoturismul într-o lizieră de salcâmi. Dimensiunile tragediei aveau să fie descoperite abia a doua zi dimineaţă. La câţiva metri de locul accidentului, după gardul unei locuinţe, a fost găsit cadavrul lui Dumitru Pîţu. Tânărul era cu capul în jos, într-o fosă septică adâncă de ceva mai mult de un metru, cu un diametru de 80 de centimetri, plină cu apă şi resturi menajere. Cum a ajuns Dumitru Pîţu în fosă, aceasta a fost întrebarea la care au încercat să răspundă anchetatorii în ultimul an şi jumătate, însă deocamdată nu au reuşit.

Tânărul trăia când a căzut în fosă, însă, au stabilit legiştii, nu ar fi supravieţuit oricum impactului

Expertizele care s-au făcut în cauză şi concluziile medico-legale au adus următoarele certitudini: tânărul a fost lovit violent de autoturismul condus de consăteanul beat (au fost identificate pe corp multiple leziuni specifice unui accident rutier) şi proiectat în gardul de la marginea gospodăriei din apropiere. Căderea acestuia cu capul în jos, în fosa îngustă de lângă gard, nu se putea produce în urma impactului cu maşina. Asta a rezultat în urma expertizelor care s-au făcut. În plămânii tânărului mort a fost găsită apă, ceea ce a dus la concluzia că decesul acestuia s-a produs în timp ce era cu capul în jos, în fosă.

Chiar şi dacă nu ar fi ajuns în fosă, tânărul tot ar fi murit, au stabilit medicii legişti.

Leziunile suferite ca urmare a impactului, incompatibile cu viaţa, ar fi dus fără dubiu la decesul acestuia, însă faptul că acesta avea apă în plămâni atestă împrejurarea că decesul a survenit ulterior căderii în fosa plină cu apă şi deşeuri menajere”, rezultă din ancheta procurorului de caz, în urma coroborării întregului probatoriu.

Şoferul a revenit la locul faptei după ce a ascuns maşina 

Din anchetă rezultă că autorul accidentului a revenit la faţa locului după ce a ascuns maşina împreună cu un martor şi s-au uitat în şanţ şi după gard cu o lanternă de la telefon, însă, susţin ambii, nu au văzut nimic.

Având în vedere misterul care încă planează asupra acestui caz, însă şi culpa evidentă a şoferului din punct de vedere al legislaţiei rutiere, procurorul de caz a decis ca moartea suspectă a lui Dumitru Pîţu să fie disjunsă într-un alt dosar de cercetare penală, iar inculpatul să fie trimis în judecată deocamdată pentru producerea accidentului rutier.

Beat, fără permis şi cu farurile stinse 

Gheorghe Ciotu a fost trimis în judecată pentru nu mai puţin de patru infracţiuni: ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului (1,30-1,35 g/l alcool pur în sânge), conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.  Mai trebuie amintit că din anchetă rezultă că şoferul beat şi fără permis circula cu farurile stinse înainte de a-i lovi pe cei doi tineri. Dumitru Pîţu se afla în stânga minorului de 14 ani, spre carosabil, astfel că el a fost lovit în plin.

Forţa teribilă a impactului a reieşit şi din faptul că unul din pantofii cu care era încălţat Dumitru Pîţu a fost găsit la aproape 9 metri de gardul peste care a fost proiectat. Trebuie precizat că procurorii nu iau în calcul varianta ca inculpatul să-i fi lovit intenţionat pe cei doi, din cauza stării avansate de ebrietate acesta neavând reflexele necesare evitării unui impact.

Gheorghe Ciotu a fost trimis în judecată în stare de libertate, însă are la activ două luni de arest preventiv.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page