Important

NATIONAL | Schimbări la examenul de admitere la Poliție

Se schimbă regulile la examenul de admitere în şcolile de poliţie. Din ianuarie, candidaţii vor avea 11 probe, pe care vor trebui să le treacă în cel mult 2 minute si 25 de secunde. În plus, s-a eliminat baremul de înălţime, iar probele vor fi aceleaşi atât pentru fete, cât şi pentru băieţi. Şi ca să-şi dea seama cât de accesibil ar fi noul traseu, Ministerul de Interne a organizat o demonstraţie.

Proba fizică pentru admiterea în şcolile Ministerului de Interne a trebuit regândita pentru ca examenul are loc în plina iarna. Iar viitorii candidaţi nu pot susţine proba de alergare de rezistența şi viteza în frig şi pe zapada.

Tinerii care aspiră la o carieră în instituţiile de ordine publică vor avea de trecut 11 probe în 2 minute şi 25 de secunde. Acelaşi barem este impus atât baieţilor, cât şi fetelor.

De anul viitor, examenul de admitere va putea fi susţinut de orice tânăr, indiferent de înălţimea pe care o are.

„Înalțimea nu e scoasă în adevaratul sens al cuvântului, ea e testată prin elemente de traseu care se regasesc aici. Nu toată lumea din cei care intră în școli vor lucra în operativ, pentru celelalte posturi avem nevoie de oameni pregătiți, înalțimea nu e atâta de important”, spune Valeriu Mihai, subsecretar de stat in MAI.

MAI scoate la concurs 1.600 de locuri pentru agenţi de poliţie, 700 pentru subofiţeri jandarmi, 300 pentru subofiţeri pompieri şi 280 pentru poliţişti de frontieră.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page