NATIONAL | Schimbări importante pentru cei care vor să-şi înfiinţeze microîntreprinderi
Românii aflaţi la orice vârstă, care nu au mai avut anterior o afacere proprie, pot înfiinţa gratuit o microîntreprindere, scrie Agerpres. Prevederea este cuprinsă într-o lege promulgată de preşedintele Traian Băsescu, actul normativ eliminând condiţia de vârstă maximă de 35 de ani pentru a permite accesul la facilităţile acordate tuturor persoanelor aflate la prima afacere.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, informează Administraţia Prezidenţială.
Legea prevede că românii aflaţi la orice vârstă, care nu au mai avut anterior o afacere proprie, pot înfiinţa gratuit o microîntreprindere, graţie legii pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor.
Conform noului act normativ, este eliminată condiţia de vârstă maximă de 35 de ani pentru a permite accesul la facilităţile acordate tuturor persoanelor aflate la prima afacere.
Află cum poţi lua până la 10.000 de euro nerambursabili de la stat, pentru afacerea ta
Totodată, legea prevede scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată, precum şi scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului.
Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism poate acorda întreprinzătorului o alocaţie financiară nerambursabilă reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro (echivalentul în lei), din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care acesta face dovada surselor de cofinanţare. Alocaţiile financiare nerambursabile se acordă în limita sumelor aprobate cu această destinaţie în bugetul Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism.
Noua lege prevede şi acordarea de garanţii de către Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), pentru creditele contractate de ‘SRL-D’, în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism. Trebuie respectate condiţiile prevăzute în normele şi procedurile interne ale instituţiilor de credit şi ale FNGCIMM, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei.
În perioada 2011 – 2014, numărul mediu anual de beneficiari de alocaţii financiare nerambursabile în valoare de 10.000 de euro a fost de 500 de microîntreprinderi. În aceeaşi perioadă, un număr de 14.000 de microîntreprinderi nou înfiinţate au beneficiat de facilităţile fiscale acordate conform OUG nr. 6/2011.
Sursa: www.romaniatv.net