Important

NATIONAL | Satu Mare, desemnat Capitala Earth Hour 2014

Municipiul Satu Mare a câştigat competiţia din acest an pentru titlul de Capitală Earth Hour, după ce s-a remarcat prin acţiunile de mediu organizate pe parcursul lunii martie, culminând cu evenimentul de Ora Pământului din 29 martie.

Echipa Satu Mare a dat dovadă de creativitate şi dedicare, dar şi de o foarte bună organizare, dat fiind faptul că au implementat un plan de 27 de acţiuni într-un timp record de 9 zile; la care s-a adăugat evenimentul final Earth Hour din 29 martie, transmite organizatorul competiţiei, WWF România.

În programul lor, câştigătorii s-au concentrat pe acţiuni de educare şi informare a comunităţii prin diverse activităţi practice şi creative: de la ecologizări şi plantări, la concursuri de proiecte de mediu şi ateliere de confecţionare de obiecte din materiale reciclate, expoziţii, spectacole şi prezentări.

Ei au realizat, de asemenea, o campanie de informare în oraş pe tema reciclării şi au colectat de la cetăţeni 565 kg de deşeuri de tip electrocasnice, PET-uri şi hârtie. Echipa a valorificat şi oportunitatea dată de Ziua Internaţională a Apei, printr-o vizită la uzina locală de apă la care au participat 50 de elevi de şcoală gimnazială. Un alt punct din planul de acţiuni al echipei care a impresionat a fost realizarea, de către elevii Colegiului Ioan Slavici, a unei machete a Oraşului Perfect: oraşul Satu Mare în variantă ecologică, fără poluare. Elevii au tras un semnal de alarmă şi în legătură cu consumul de energie electrică, transformând o minge într-o lampă funcţională.

Echipa locală de campanie a fost formată din cinci entităţi – Asociaţia de Copii şi Tineri ACT 4U (coordonator), Primăria Municipiului Satu Mare, Colegiul Naţional Ioan Slavici, Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi Colegiul Doamna Stanca.

Sursa: dcnews.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page