NATIONAL | Românii cu restanţe la credite se pot împrumuta din nou la bănci, deşi sunt în Biroul de Credit
În goana după clienţi, băncile au devenit mai înţelegătoare şi sunt dispuse să închidă ochii la restanţele sau întârzierile mici. Sunt 700.000 de români cu restanţe la plata împrumuturilor.
M. M. a uitat să închidă contul unui card bancar pe care nu îl mai foloseşte. A aflat după un an şi jumătate că a acumulat comisioane ce au fost raportate drept restanţe la Biroul de Credit. Acum are nevoie de un împrumut, dar pata din Biroul de Credit este greu de trecut cu vederea de bancă.
În această situaţie sunt aproape 700.000 de români care au acumulat întârzieri la plata ratelor sau a comisioanelor şi au ajuns astfel pe lista neagră a restanţierilor. Nu toate băncile ocolesc însă clienţii care au avut probleme. Se uită şi la valoarea restanţelor, la numărul zilelor de întârziere şi la relaţiile din trecut cu acea persoană.
„Dacă un client a avut restanţe acum 4 ani de zile, a avut întârzieri şi anul trecut şi acum 2 ani şi acum acele restanţe au fost achitate şi acum este la zi, poate accesa orice tip de credit. Se pot accepta până la 180 de zile de întârzieri, dar neapărat suma să fie până în 100 de lei”, explică Irina Savu, consultant bancar.
Interogarea bazei de date a Biroului de Credit are un rol consultativ pentru bănci. Astfel unele sunt mai permisive şi acceptă să dea noi împrumuturi. Se uită la profilul clientului, la cât de mare este venitul său şi unde lucrează.
„Mai contează şi profilul angajatorului, dacă este o multinaţională sau o companie mare, poziţia pe care el o are în cadrul firmei, numărul de angajaţi pe care îl are firma, cât şi vechimea la actualul angajator”, afirmă Andreea Nicolae, broker de credite.
Faptul că în trecut cel care se împrumută a avut întârzieri în plata ratelor, nu pare să afecteze noul credit pe care banca decide să îl dea.
„Se poate accesa credit de nevoi personale, ipotecar, Prima Casă, şi nu scade valoarea sumei din cauza Biroului de Credit”, susţine Irina Savu, consultant bancar.
Cine ajunge însă din cauza restanţelor pe mâna firmelor de recuperare nu va mai putea accesa un nou împrumut de la altă bancă. Pot apela însă la instituţile financiare nebancare. Acestea sunt mult mai permisive, dar au dobânzi chiar şi de câteva ori mai mari.
Sursa: digi24.ro