Stiri

NATIONAL | Reacţia lui Cristian Tudor Popescu, după ce Traian Băsescu a anunţat că România este pe marginea prăpastiei

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat declaraţiile lui Traian Băsescu, afirmând că preşedintele doreşte să evidenţieze importanţa vizitei asistentului secretarului american de Stat, Victoria Nuland. Acesta a adăugat, totuşi, că şeful statului a exagerat spunând că România se află la un pas de prăpastie: „Fireşte că Băsescu doreşte, prin această conferinţă şi prin ceea ce a spus, să apese puternic pe această vizită, să depuncteze în bătălia politică USL-ul şi pe Ponta. De aceea are exprimări exagerate: suntem la un pas de prăpastie, România riscă izolare. Nu cred că e cazul de aşa ceva, nu suntem la un pas de prăpastie, dar faptul că Nuland a venit la Bucureşti pentru a avertiza în legătură cu încălcările justiţiei de către politicieni de rang înalt în ultimele luni, acesta e un lucru indubitabil”.

Cristian Tudor Popescu a atras atenţia că Victoria Nuland „nu e asistent sau adjunct, e reprezentantul Casei Albe, care reprezintă aici SUA” şi că  „E un mesaj de care nu se poate să nu ţină seama înalţii responsabili politici români, pentru că există posibilitatea unor sancţiuni asupra României. Nu e vorba de apocalipsă, de izolarea totală pe termen lung, dar sancţiuni economice, politice asupra României pot să aplice atât Washington-ul, cât şi Bruxelles”.

Sursa:www.gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page