NATIONAL | Radu Stroe a decorat un jandarm botoşănean revenit din Afganistan
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, i-a decorat luni, 27 mai, la sediul M.A.I., pe membrii celui de-al patrulea contingent de jandarmi, care s-au întors din misiunea de instruire a forţelor de ordine publică din Afganistan – N.A.T.O. Training Mission, contigent din care a făcut parte şi maiorul Marius Chiaburu din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani.
În acest context, ministrul Afacerilor Interne i-a felicitat pe militarii români pentru profesionismul de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunii.
“Momentul de astăzi este mai mult decât o ceremonie de decorare a unor militari jandarmi, astăzi dorim să apreciem curajul şi să dăm exemple. Trăim într-o societate din ce în ce mai săracă în exemple personale, dar în această lume Jandarmeria Română reuşeşte permanent să aducă înaintea noastră oameni deosebiţi, oameni cu caractere puternice. Cu alte cuvinte, dumneavoastră sunteţi printre eroii Ministerului Afacerilor Interne, printre eroii României şi de aceea reprezentaţi modele pentru toţi cei care lucrează în această instituţie, nu numai în Jandarmeria Română”, a afirmat ministrul Stroe.
Ministrul Radu Stroe a mai spus că operaţiunile desfăşurate de militarii români din M.A.I., alături de colegii din Ministerul Apărării Naţionale, au demonstrat că România are resurse umane pregătite şi specializate pentru astfel de misiuni internaţionale.
“Pentru fiecare militar o misiune în Afganistan este testul care dă dovada pregătirii profesionale, a dăruirii şi spiritului de sacrificiu. Pentru Jandarmeria Română şi Ministerul Afacerilor Interne misiunea, adusă acum la bun sfârşit, este o carte de vizită onorabilă”, a mai spus ministrul Radu Stroe.
Ministrul Afacerilor Interne a mulţumit şi familiilor jandarmilor care au aşteptat întoarcerea militarilor din teatrul de operaţii.
La rândul său, comandantul contingentului, maior Buzoianu Dragoş, a amintit faptul că jandarmii români au fost apreciaţi de reprezentanţii instituţiilor internaţionale partenere pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit misiunile.
În cadrul ceremonialului de la sediul M.A.I., cei 45 de ofiţeri şi subofiţeri jandarmi care au participat la misiunea de instruire a forţelor de ordine publică din Afganistan – N.A.T.O. Training Mission, au primit medalii, decoraţii şi alte distincţii.
De asemenea, comandantul detaşamentului misiunii internaţionale a înmânat ministrului Radu Stroe Drapelul arborat pe timpul desfăşurării misiunii, în bazele NATO.
Jandarmii români au executat în Afganistan misiuni de instruire şi mentorat, beneficiari fiind ofiţerii nou-înfiinţatei poliţii afgane.
Începând cu data de 28 aprilie 2011, potrivit Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 29 din 22.03.2011, 245 de jandarmi (4 contingente) au participat la misiunea de instruire NATO Training Mission a forţelor de ordine publică din Afganistan.
Aceasta a fost prima misiune desfăşurată de Jandarmeria Română sub egida NATO – până la acel moment jandarmii acţionând în misiuni internaţionale sub egida ONU (în Kosovo – până în anul 2008) şi sub egida Uniunii Europene, în Kosovo şi Georgia.
Jandarmii care au alcătuit cele patru contingente ce au acţionat în Afganistan au fost selecţionaţi, din toate unităţile Jandarmeriei Române, în urma promovării unor examene prin care le-au fost testate cunoştinţele de specialitate, iar durata unei misiuni a fost de şase luni, militarii fiind dislocaţi în centrele de pregătire ale Poliţiei afgane.
Jandarmii români au executat, în acest interval de timp, trei tipuri de activităţi: instruirea directă a poliţiştilor afgani, activităţi de mentorat pentru instructorii afgani şi activităţi de mentorat pentru ofiţerii afgani din comandamentele centrelor de pregătire.