Important

NAȚIONAL | PROIECT: Imobilele confiscate, transformate în unităţi medicale sau de învăţământ

Imobilele confiscate, în urma unei decizii a magistraţilor, ar urma să fie transformate în unităţi medicale, de învăţământ sau în sedii ale unor instituţii publice, potrivit proiectului de lege de înfiinţare a Agenţiei Naţionale de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate, scrie Mediafax.

Potrivit articolului 30 al proiectului de act normativ, instituţiile publice ale administraţiei centrale şi locale pot cere Agenţiei identificarea imobilelor care pot fi folosite drept unităţi medicale sau de învăţământ, sedii ale instituţiilor publice ale administraţiei centrale sau locale sau spaţii de depozitare a bunurilor sechestrate sau confiscate.

În cadrul proiectului de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate se menţionează că toate sumele de BANI sechestrate şi virate în conturile deschise pe numele Agenţiei sunt purtătoare de dobânzi.

“Suspectul, inculpatul sau persoana responsabilă civilmente are un drept de creanţă, egal cu contravaloarea sumei de bani ridicate sau a sumei obţinute din valorificarea bunurilor. În termen de cel mult trei zile lucrătoare de la comunicarea ridicării măsurii asigurătorii de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa de judecată, Agenţia dispune virarea sumei în contul notificat de suspect, inculpat sau persoana responsabilă civilmente“, conform sursei citate.

Potrivit Madiafax, un alt aspect precizat în proiectul de act normativ se referă la faptul că în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei instanţei prin care s-a dispus confiscarea unei sume de bani, Agenţia dispune virarea sumei la bugetul de stat. În cazul sumelor rezultate din valorificarea bunurilor puse sub sechestru, se vor deduce cheltuielile efectuate de Agenţie în acest scop.

Noua agenţie va transmite datele şi informaţiile pe care le deţine, fie din oficiu, fie la cererea unui oficiu de recuperare a creanţelor sau a unei autorităţi cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene ori a unei autorităţi judiciare române, conform articolului 21 alineatul 1 al proiectului.

Pe de altă parte, articolul 25 stabileşte că Agenţia poate refuza transmiterea datelor şi informaţiilor solicitate dacă există motive pentru a presupune că furnizarea ar aduce atingere securităţii naţionale, ar periclita buna desfăşurare a unei investigaţii poliţieneşti sau a procesului penal, ar pune în pericol viaţa ori integritatea fizică a unei persoane, ar implica un efort disproporţionat sau ar fi fără relevanţă în raport cu scopurile pentru care au fost solicitate datele şi informaţiile sau dacă pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea la care se face referire în cerere este închisoarea de până la un an.

citește mai multe pe : http://www.mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page