Important

NATIONAL | Procedura de adopţie va fi simplificată. Vezi noile reglementări

Cuplurile care vor să adopte un copil vor primi 3.300 de lei de la stat timp de trei luni şi 40 de ore libere acordate de angajator pentru pregătirea documentaţiei.

În plus, încuviinţarea adopţiei se va realiza într-o perioadă mai scurtă de timp. Primul termen de judecată va fi în 15 zile de la înregistrarea cererii iar termenul de apel în instanţă va fi redus de la 30 de zile la 10. Şi soluţionarea dosarelor se va face mai rapid pentru că nu va mai fi necesară citarea părţilor pentru judecarea cererilor de încredinţare.

Dacă părinţii naturali sau rudele copilului nu sunt găsiţi în termen de şase luni, pot fi demarate procedurile de adopţie. În cazul adopţiilor internaţionale, copilul va fi declarat eligibil la numai un an de la deschiderea procedurii şi nu după doi ani, cum se întâmplă acum. Sunt doar câteva dintre măsurile aprobate de Guvern pentru simplificarea procedurii de adopţie.

Noile reglementări ar putea intra în vigoare anul viitor, după patru luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page