ImportantStiri

NATIONAL | Povestea tinerei care a fost ţinută într-un garaj, obligată să facă sex şi bătută cu furtunul de proxenet

Dosarul de proxenetism în care sunt cercetaţi 21 de bărbaţi şi femei din Suceava şi Botoşani, cei mai mulţi romi din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, o anchetă extrem de amplă care a început încă din 2012, scoate în evidenţă cazuri de exploatare sexuală grave, pe alocuri dramatice, ale unor tinere cu probleme de sănătate. Chiar dacă iniţial tinerele au acceptat să se vândă pentru bani, faptele sunt extrem de grave în condiţiile în care multe dintre acestea aveau probleme de ordin psihic, iar în timp se ajungea ca acestea să fie obligate, inclusiv prin violenţă, să facă sex.

 

Tânără de la şcoala specială, pe străzi, victimă sigură a proxeneţilor

Unul din cazurile cele mai dramatice se leagă în principal de unul din cei 13 suspecţi arestaţi preventiv de Tribunalul Suceava, miercuri seară. Titi Nedea, în vârstă de 50 de ani, care locuia în Burdujeni Sat, este acuzat că a exploatat şi agresat o tânără cu probleme psihice, care s-a prostituat pentru el.

Tânăra în cauză (a cărei identitate nu vom dezvălui) a fost elevă la Şcoala Specială din cartierul Burdujeni în perioada 2008-2012. Spre finele anului 2011, rezultă din anchetă, aceasta a început să vagabondeze pe străzile din Burdujeni, dormind noaptea în scările blocurilor şi primind de mâncare de la persoanele cărora li se făcea milă de ea. În acest context, arată anchetatorii, inculpatul Titi Nedea a abordat-o pe fată în staţia de autobuz „Orizont”, propunându-i să vină să locuiască cu el şi cu fetele sale în casa pe care o are în Burdujeni Sat. Fata a refuzat în primă fază, însă, abordată a doua oară, a acceptat „ajutorul”. În câteva zile, în peisaj a apărut şi sora lui Nedea, Lăcrămioara Feraru, arestată şi ea preventiv în acest dosar. Cei doi, arată anchetatorii, i-au propus fetei să se prostitueze pentru a face bani. Fata a acceptat şi au urmat partide de sex în mai multe locaţii, inclusiv la Hotelul Socim, cu clienţi găsiţi de cei doi şi alţi complici.

 

Cazată în garaj şi bătută cu furtunul când nu a mai vrut să se prostitueze 

Minora le-a relatat anchetatorilor că în perioada decembrie 2011 – aprilie 2012 a fost cazată la Titi Nedea, care nu a primit-o, însă în cele două case din curte, ci într-un garaj. Aici, pe timp de iarnă, prostituata s-a încălzit cu un reșou, a dormit pe un pat și a primit de mâncare de la inculpatul Titi Nedea, precizează anchetatorii. În scurt timp, rezultă din anchetă, proxenetul a început să se poarte urât cu fata şi să o lovească, cerându-i să facă sex cu tot mai mulţi bărbaţi.

Într-una din ocazii, când fata i-a spus „gazdei” că nu mai vrea să se prostitueze, a urmat un episod foarte violent,

„Inculpatul s-a enervat și a luat un furtun cu care a început să o lovească peste picioare, spate și mâini, iar pentru a nu auzi nimeni strigătele de ajutor a dat muzica la volum maxim”, rezultă din ancheta DIICOT.

Fata a fugit în cele din urmă de la domiciliul proxenetului, în pijamale, profitând de un moment în care acesta nu era acasă. Tânăra le-a mai spus anchetatorilor că pe toată perioada cât s-a prostituat nu a văzut nici un leu de la proxeneţi, fiindu-i asigurată doar cazarea şi masa.

 

Victima: probleme psihice, stimă de sine scăzută, introvertită, pesimistă şi labilă emoţional  

Referitor la victimă, anchetatorii au precizat că aceasta a fost abandonată de mică de părinţi şi este cunoscută cu probleme psihice, pentru care a urmat tratament medicamentos o bună perioadă de timp. Specialiştii care au evaluat-o pe fată au precizat că aceasta prezintă o stimă de sine scăzută, este introvertită, predominant pesimistă şi prezintă labilitate emoțională.

„Victima prezintă profilul real al unei victime abuzate sexual prin obligarea sa de către traficant de a întreține relații sexuale cu diverși clienți, fapt ce accentuează manifestările comportamentale ale abuzului sexual cu predispoziții pentru reacții de fugă și evitare socială”, au apreciat specialiştii care au evaluat-o.

 

13 arestaţi preventiv. Alte patru cereri de arestare în lipsă se judecă astăzi

Reamintim că Tribunalul Suceava a decis arestarea preventivă a 13 inculpaţi puşi sub acuzare de DIICOT Suceava în dosarul care vizează infracţiunile de „trafic de minori” „proxenetism” şi „prostituţie”. Este vorba de Vasile Şerban, în vârstă de 25 de ani, zis „Alin”, Florin Şerban, de 18 ani, zis „Claudiu”, fraţi, tatăl acestora, Vasile Şerban, în vârstă de 50 de ani, Petru Ignătescu, în vârstă de 34 de ani, zis „Urecheatul”, Mirela Bobu, în vârstă de 28 de ani, zisă „Anca”, Vasile Pentiuc, în vârstă de 39 de ani, surorile Lăcrămioara Feraru (43 de ani), Simona Feraru (34 de ani) şi Spania Feraru (35 de ani), Eduard Leonard Niculau, de 24 de ani, Titi Nedea, în vârstă de 50 de ani,  toţi din municipiul Suceava, Genovica Chiriac, în vârstă de 33 de ani, zisă „Caminarca”, Vasile Bodnar, în vârstă de 32 de ani, ambii din Dolhasca,

În cazul altor doi, Tudor Murariu, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Suceava, care lucra ca recepţioner la Hotelul SOCIM de lângă Gara Burdujeni, şi Ionuţ George Pădurariu, în vârstă de 30 de ani, zis „Zurzulea”, din Dorohoi-Botoşani, magistraţii au decis că pot fi cercetaţi în libertate.

Pentru alţi patru inculpaţi, Ion Andrei Bobu, în vârstă de 23 de ani, din Mitocu Dragomirnei, Veronica Isache, de 34 de ani, din municipiul Suceava, Carmen Violeta Niculau, în vârstă de 18 ani, din Dorohoi-Botoşani, şi Iulian Sofian, în vârstă de 28 de ani, din Todireşti, procurorii au cerut arestarea în lipsă. Propunerea de arestare în lipsă a acestora urmează a se judeca astăzi la Tribunalul Suceava.

foto: arhiva
Sursa: www.monitorulsv.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page